19 noiembrie, 2015

comisia-europeana1-Comisia Europeană a prezentat situaţia proiectelor de buget a statelor din zona euro şi a statelor monitorizate ca urmare a depăşirii ţintei de deficit de 3% din PIB.

Deficitul bugetar agregat al celor 16 state care au transmis drafturi de buget pentru 2016 este de 1,7% din PIB, în linie cu estimările Comisiei, însă în rândul statelor există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor europene şi a obiectivelor pe termen mediu (MTO).

Analiza Comisiei a ţinut cont de prevederile pactului de stabilitate şi creştere, precum şi de obiectivele bugetare pe termen scurt şi mediu asumate de statele membre.


Drafturile de buget prezentate de cele 12 state din „braţul preventiv” al pactului:

  • Cinci state îndeplinesc ţintele impuse de pact: Estonia, Germania, Luxemburg, Olanda şi Slovacia.
  • Patru state îndeplinesc în mare parte măsurile stabilite în cadrul pactului de stabilitate. În cazul acestora, proiectele de buget indică o uşoară deviere a ajustării necesare atingerii obiectivului pe termen mediu (MTO). Este vorba despre Belgia, Finlanda, Letonia şi Malta.
  • Pentru trei state, respectiv Austria, Italia şi Lituania, Comisia Europeană a identificat riscuri de neîndeplinire cerinţele pactului de stabilitate. Proiectele de buget pentru aceste state pot duce la deviaţii semnificative faţă de măsurile de ajustare pentru atingerea MTO.

Bugetele celor cinci state aflate în „braţului corectiv” al pactului:

  • Pentru trei state, respectiv Franţa, Irlanda şi Slovenia, fundamentele bugetare sunt, în mare parte,în linie cu cerinţele europene.

Franţa, care trebuie să îşi corecteze deficitul bugetar excesiv până în 2017, ar urma să îşi atingă ţintele intermediare pentru 2015 şi 2016. Cu toate acestea, nu este încă asigurată o corecţie suficient de amplă a deficitului pentru a atinge ţinta din 2017.

Irlanda şi Slovacia ar putea fi mutate în zona preventivă din 2016, dacă vor reuşi să se încadreze în ţintele de deficit din acest an. Pentru Slovacia există totuşi un risc de deviere de la MTO.


În cazul Spaniei, Comisia vede un risc ridicat de nerespectare a ţintelor europene. „Nici efortul fiscal recomandat şi nici ţinta de deficit pentru 2016 nu ar putea fi atinse”, transmite CE.

Portugalia nu a prezentat încă un draft de buget.

Statele aflate în procedură de deficit excesiv:

  • Bulgaria: Datoria guvernamentală s-a menţinut sub nivelul de 60% din PIB, însă deficitul bugetar a ajuns la 5,8% din PIB în 2014. Cu toate acestea, depăşirea ţintei poate fi calificată drept excepţională şi temporară deoarece a rezultat ca urmare a unei reclasificări statistice a Fondului de garantare a depozitelor. Deficitul bugetar este aşteptat să fie de 2,8% din PIB anul acesta. Prin urmare, criteriul de deficit este considerat îndeplinit de către CE.
  • Danemarca: Datoria publică este de sub 60% din PIB, iar deficitul ar urma să ajungă la 3,3% din PIB anul acesta. Acesta ese considerat excepţional şi temporar, iar anul viitor ar urma să scadă la sub 3% din PIB în 2016. Deficitul suplimentar a rezultat dintr-o pierdere a veniturilor bugetare din cauza unei erori tehnice a sistemului automat de colectare a taxelor.
  • Finlanda: Deficitul bugetar va coborî la sub 3% din PIB în 2016. De asemenea, datoria publică va urca la 64,5% din PIB în 2016, de la 62,5% din PIB anul acesta. Din raportul Comisiei reiese că Finlanda se va conforma din punct de vedere al ajustării necesare atingerii MTO.

Deficitul şi datoria publică a zonei euro sunt prognozate să scadă

După o corecţie de la 2,4% din PIB în 2014 la 1,9% din PIB în 2015, deficitul bugetar agregat al celor 16 state care au transmis proiectele de buget la Bruxelles este aşteptat să scadă la 1,7% în 2016.

Acest deficit este în linie cu aşteptările Comisie. În prognoza de toamnă, CE estima un deficit bugetar de 2% din PIB în 2015 şi de 1,7% din PIB anul viitor.

De asemenea, datoria publică ar urma să scadă de la 91,1% din PIB anul acesta la sub 90% din PIB în 2016.

Comisia permite deficite mai mari pentru statele afectate de criza refugiaţilor

Comisia Europeană atrage atenţia că statele membre trebuie să continue o politică fiscală neutră, adică să nu se angajeze nici să reducă, dar nici să majoreze cheltuielile publice sau taxele. Această politică este necesară pentru asigurarea stabilităţii pe termen lung, dar şi a stabilizării macroeconomice pe termen scurt prin înlocuirea unor surse externe de creştere cu surse interne.

Comisia Europeană notează că impactul bugetar al crizei refugiaţilor a fost menţionat în mai multe proiecte de buget prezentate de statele membre. Statele zonei euro care nu se află într-un program de ajustare macroeconomică au posibilitatea de a majora cheltuielile în contextul unui eveniment neaşteptat şi care se află în afara controlului Guvernului.

„Comisia este dispusă să aplice aceste prevederi. Va monitoriza cu atenţie situaţia şi pe baza datelor furnizate de autorităţile statelor membre în cauză va determina sumele eligibile. Aceste informaţii vor fi folosite pentru evaluarea unor eventuale deviaţii temporare de la cerinţele pactului de stabilitate şi creştere pentru 2015 şi 2016. Acest lucru înseamnă că deviaţiile rezultate direct şi doar din costurile nete ale crizei refugiaţilor nu vor duce la demararea unor proceduri. Acest lucru se aplică şi deschiderii unei proceduri de deficit excesiv, cu condiţia ca deficitul bugetului general consolidat să rămână aproape de nivelul de 3% din PIB în cazul în care acest prag este depăşit”, notează Comisia Europeană.

Printre statele care au amintit posibile dezechilibre ale finanţelor publice ca urmare a crizei refugiaţilor se numără Austria, Italia, Belgia, Germania şi Italia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: