28 februarie, 2012

România a cerut, marți, Serbiei garanții solide că va respecta statutul minorităților naționale din această țară, pentru ca statul ex-iugoslav să fie primit în Uniunea Europeană, a declarat ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, la postul România TV.

El a subliniat că, marți, la Consiliul Afaceri Generale și Relații Externe al UE, România nu a blocat obținerea de către Serbia a statutului de candidat la aderarea la Uniune, însă a insistat pentru negocieri privind acordarea de către Belghrad a unor drepturi specifice minorităților etnice de pe teritoriul Serbiei, în condițiile în care o vastă minoritate românească din Voivodina și Valea Timocului nu este recunoscută ca atare.

„Nu se pune problema unei blocări, deja s-a luat decizia recomandare a statutului de membru al Serbiei la UE. În esenţă, e vorba de valorile europene pe domeniul minorităţilor. N-am făcut decât să tratăm cu seriozitate criteriile cu privire la minorităţi. (…)Nu ne-am pus problema de a sancţiona un alt stat. Discutăm de garanţii suplimentare, intenţia dovedită a statului sârb de a respecta statutul minorităţilor”, a spus Diaconescu.


El a subliniat că statele UE trebuie să se obișnuiască și cu decizii ferme ale României în sensul urmăririi interesului național.

” A fost o poziţie de substanţă şi celelalte state trebuie să se obişnuiască cu o Românie mai activă şi mai implicată. Nu e vorba numai de interes naţional, este şi o valoare europeană”, a mai afirmat Diaconescu.

Mai departe, Serbia și România urmează să semneze un tratat privind protecția minorităților.

”Urmează ca între România şi Serbia să fie semnat un tratat pentru protecţia minorităţilor dar şi comisia se va implica cu o monitorizare pe parcursul lui 2012. Urmează ca în zilele următoare să aibă loc consultările necesare, o serie de clarificări şi şefii de stat să decidă începerea negocierilor”, a explicat ministrul Afacerilor Externe.


Miniştrii de externe ei UE n-au putut acorda Serbiei statutul de candidat, mulţumindu-se „să recomande” acordarea acestui statut la summit-ul din 1-2 martie. Până joi, Belgradul şi Bucureştiul trebuie să facă progrese evidente în negocierile pentru drepturile minorităţii româneşti din Serbia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: