8 decembrie, 2016

ue turciaComisia Europeană a prezentat joi raportul privind progresele Acordului UE – Turcia, în care se arată că Ankara mai are de îndeplinit șapte obiective de referință pentru ca cetățenii acestei țări să intre în Uniune fără vize.

„Comisia și Turcia au continuat dialogul pentru găsirea de soluții, inclusiv în ceea ce privește modificările legislative și procedurale necesare pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor rămase”, se spune într-un comunicat al CE, cu referire la măsurile Ankarei care afectează statul de drept.

Acordul UE-Turcia semnat în luna martie anul acesta a produs rezultate pozitive și numărul de traversări neregulamentare ale Mării Egee a rămas în mod considerabil mai scăzut decât înainte de adoptarea Declarației UE-Turcia, consideră executivul comunitar.


Efectele Acordului:

  • s-au înregistrat în medie 92 de sosiri pe zi, în comparație cu 10.000 într-o singură zi în luna octombrie a anului trecut
  • un număr total de 1.187 de persoane au fost returnate în temeiul Declarației sau al Protocolului bilateral de readmisie Grecia-Turcia

Cu toate acestea, persistă deficiențe importante, în special în ceea ce privește ritmul încă prea lent al returnărilor din Grecia în Turcia, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra insulelor grecești.

Instrumentul pentru refugiații din Turcia

Comisia menționează că a accelerat în ultima perioadă livrarea fondurilor promise Turciei:

  • Din cele 3 miliarde de euro prevăzute pentru perioada 2016-2017 pentru a răspunde celor mai urgente nevoi ale refugiaților și ale comunităților-gazdă din Turcia, s-au alocat deja 2,2 miliarde de euro.
  • Sumele contractate au crescut la 1,3 miliarde de euro.

Plățile în cadrul Instrumentului au ajuns la 677 de milioane de euro.

Bulgaria cere Comisiei un plan B pentru situația în care Turcia le deschide refugiaților porțile spre UE


Ministrul bugar de Externe, Daniel Mitov, a declarta că a solicitat Comisiei un plan B în eventualitatea continuării răcirii relației dintre UE și Turcia și a ajungerii în punctul în care Ankara își va concretiza amenințarea de a-i lăsa pe imigranții din Orientul Mijlociu să vină în Europa.

„Am cerut Comisiei să înceapă să lucreze la planul B dacă retorica va căpăta o dimensiune reală”, a declarat minsitrul, adăugând:

„Noi sperăm că nu va fi cazul, dar politicile noastre nu se pot agăța doar de speranțe”

Reamintim că președintele Recep Erdogan a avertizat de mai multe ori Europa de riscul ruperii Acordului privind imigranții.

Turcia își va deschide granițele și va lăsa refugiații să plece spre Europa ”dacă UE continuă pe acest drum”, declara în urmă cu două săptămâni Erdogan, după ce Parlamentul European a cerut suspendarea negocierilor de aderare la UE.

Parlamentul European a vot recomandarea cu 479 de voturi pentru, 37 împotrivă, 107 abțineri, din cauza reacțiilor ”disproporționate” ale Ankarei după puciul eșuat din 15 iulie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: