marți

19 martie, 2024

24 octombrie, 2011

Ministerul Mediului, Laszlo Borbely, a ieşit, luni, într-o conferinţă de presă, imediat după discuţiile de la Cotroceni, pentru a sublinia că rata absorbţiei fondurilor europene la ministerul său este de 5,16%, luând în calcul plăţile interne către beneficiari, numai din fonduri europene, fără prefinanţare guvernamentală.

„Gradul de absorbţie a fondurilor europene la Ministerul Mediului este, în acets momet, de 5,16%, fără prefinanţări. Practic, acest 5,16% înseamnă efectuarea de plăţi interne. Începând din luna mai când Comisia Europeană a blocat plata prin POR a proiectelor pentru România şi până la finele anului contăm pe circa 140 milioane euro pentru plăţi interne”, a spus Borbely.

El a recunoscut că rezultatul ”nu este spectaculos”, dar pe ”lângă ceea ce avem o să ajungem la circa 200 milioane de euro”.


Potrivit situaţiei înregistrate la Ministerul Afacerilor Europene, consultate de cursdeguvernare.ro, Ministerul Mediului stă cel mai prost între portofoliile care gestionează programe operaţionale pe fonduri structurale şi de coeziune.

La Programul Operaţional Sectorial Mediu rata reală de absorbţie este de 1,89%, adică 85,35 milioane de euro, iar plăţile interne sunt la 11,09%, adică 519 milioane de euro. Cei 11,09% reprezintă avansurile plătite dinainte de Comisia Europeană României, la care se adaugă prefinanţările acordate de guvern de la bugetul de stat, ar cei 1,89% sunt banii decontaţi de Comisia Europeană, în baza facturilor transmise de benficiari, după verificarea corectitudinii licitaţiilor şi altor proceduri.

Astfel, cei 5,16% menţionaţi de Borbely se referă la avansurile de la Comisia Europeană plus decontările ulterioare ale Executivului European, însă cifra nu reprezintă fonduri structurale atrase definitiv de România, pentru că din avansuri Comisia poate retrage bani, dacă găseşte nereguli la derularea proiectelor.

Ieşirea promptă a lui Borbely vine în condiţiile în care imediat înainte, la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a abordat probematica legat de absorbţia redusă de fonduri europene, la Preşedinţie fiind invitaţi premierul Boc şi miniştrii care gestionează fonduri UE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: