Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, stă cel mai prost cu absorbția reală a fondurilor structurale și de coeziune, iar cea mai mare rată reală a absorbției o înregistrează ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, potrivit situațiilor până la 30 septembrie 2011 întocmite de Ministerul Afacerilor Europene. Clasamentul este, însă, unul al nerealizărilor: rata totală de absobţie este de aproape 3,7%.
Până la venirea lui Leonard Orban la MAEur, Guvernul a evitat să prezinte ratele reale de absorbție a fondurilor structurale, adică rambursările efective de bani făcute de Comisia Europeană în urma auditării proiectelor și analizării facturilor transmise de beneficiari.
Până acum, Guvernul a prezentat drept rată a absorbției fondurilor europene plățile interne către beneficiari, care cuprind bani de la bugetul național și avansuri date de Comisia Europeană României, dar pe care, în urma eventualelor corecții, statul român trebuie să le plătească înapoi la Bruxelles, dacă se găsesc nereguli la proiecte.
”Diferenţa dintre cele două tipuri de rate de absorbţie reflectă, de fapt, una din problemele majore ale implementării programelor operaţionale legate de ritmul lent în care beneficiarii contractelor de finanţare demarează, derulează contractele subsecvente şi solicită rambursarea cheltuielilor efectuate”, a recunoscut MAEur, într-un comunicat de presă.
Per totalul celor şapte programe operaţionale pe fonduri structurale şi de coeziune, România are o rată reală de absorbţie de 3,69%, adică 715,51 milioane de euro, iar plăţile interne către beneficiari au ajuns la 14,13%, adică circa 2,9 miliarde de euro în termeni nominali.
În total, România are la dispoziție aproape 20 de miliarde de euro prin fonduri structurale şi de coeziune în perioada 2007-2013, dacă poate să-i absoarbă prin proiecte corecte.
De remarcat la clasamentul fondurilor structurale este că Ministerul Economiei este în prima jumătate a clasamentului, însă a fost criticat de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, că la autoritatea sa de management sunt riscuri majore de pierdere a fondurilor europene, începând cu anul 2012.
De asemenea, la Ministerul Muncii, deși fostul ministru Ioan Botiș a fost lăudat pentru absorbția fondurilor europene (în ciuda problemelor sale de ”moralitate” în domeniu), este o mare discrepanță între plățile interne către beneficiari și rambursările efective de la Comisia Europeană.
Trebuie menționat că importante fonduri europene sunt atrase prin programele de preaderare sau prin programele de dezvoltare rurală și plățile directe pentru agricultori, care nu intră în acest clasament al programelor operaționale.
De asemenea, sunt ministere, ca Sănătatea sau Cultura, care nu gestionează fonduri europene.
Absorbția fondurilor europene este criteriu de bază pentru evaluarea miniștrilor, în vederea remanierii guvernamentale, însă deocamdată acest criteriu nu poate fi luat în calcul în cazul Sulfinei Barbu, de la Muncă, sau lui Leonard Orban, de la Afaceri Europene, pentru că au fost numiți în funcții în luna septembrie 2011, până la finalul căreia a fost întocmită situația programelor operaționale.
Clasamentul miniștrilor, după fondurile structurale:
1. Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea (numită la portofoliul dezvoltării din ianuarie 2010). Programul Operaţional Regional (POR) are o rată reală de absorbţie de 7,37% (274,56 milioane de euro) şi un nivel al plăţilor interne către beneficiari de 23,71% (933,95 milioane de euro).
2. Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban (numit în 20 septembrie 2011). La PO Asistenţă Tehnică, rambursările de la Comisia Europeană sunt de 6,85% (11,65 milioane de euro), iar plăţile interne către beneficiari ating o rată de 11,27% (19 milioane de euro). Acest program operaţional este gestionat de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, care s-a aflat iniţial în subordinea Ministerului Finanţelor, din martie 2011 a trecut în coordonarea premierului Emil Boc, iar în prezent este la MAEur, sub conducerea secrectarului de stat Cătălin Vătafu.
3. Ministrul Economiei, Ion Ariton (numit în septembrie 2010). La POS Creşterea Competitivităţii Economice rata reală de absorbţie a fondurilor structurale este de 4,6% (117,49 milioane de euro), iar plăţile interne ajung la 14,06% (387,9 milioane de euro).
4. Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș (numit în 27 septembrie 2010). La Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative rata reală de absorbţie este de 4,73% (9,84 milioane de euro), iar plăţile interne către beneficiari sunt de 8,64% (18,83 milioane de euro).
5. Ministrul Muncii, Sulfina Barbu (numită în 16 septembrie 2011). La POS Dezvoltarea Resurselor Umane rata reală de absorbţie este de 2,96% (102,92 milioane de euro) iar plăţile interne ajung la 22,72% (813 milioane de euro)
6. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu (numită în septembrie 2010). La POS Transport rata reală de absorbţie este de 2,49% (113,69 milioane de euro) iar plăţile interne sunt la 3,16% (141,4 milioane de euro).
7. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely (numit în ianuarie 2010). La Programul Operaţional Sectorial Mediu rata reală de absorbţie este de 1,89%, adică 85,35 milioane de euro, iar plăţile interne sunt la 11,09%, adică 519 milioane de euro.
Urmărește-ne pe Google News
4 răspunsuri
dar ministrul Educației?
sau el nu are de absorbit fonduri europene?
El are de absorbit alte fonduri,alea europene sunt gratis si nu-s convenabile.
Din pacate aceasta situatie va continua, indiferent de guvernare. Este o problema de mentalitate. Daca fondurile sint destinate populatiei care nu traieste in Bucuresti, atunci este un non-sens ca Bucurestiul sa se ocupe de validarea proiectelor. Cetatenii „sint blocati” la gandul ca orice ar face proiectele lor sint blocate de unii din ministere. Iar cei din ministere au o singura grija: cum sa primeasca cat mai multa mita.
Logic ar fi ca decizia de validare pentru proiectele europene sa fie facuta de autoritati cat mai apropiate de cetatean, de exemplu Consiliile Regionale 🙂
da, asa e logic – probabil că până la urmă acolo se va şi ajunge. dar acolo apare o altă problemă: războaiele locale din pestriţele consilii locale de tot felul, care blochează uneori, fără justificare şi argument, atare proiecte. borbely, de exemplu, stă cel mai rău, dar, pe de lată parte, avem informaţia că vina pentru acest ultim loc nu îi aparţine în întregime, proiectele de mediu sunt foarte disputate pe plan local în ce priveşte la cine trebuie să ajungă acele contracte – şi autorităţile locale se blocheazîă unele pe altele. e trist, dar în multe situaţii chiar aşa stau lucrurile.