14 aprilie, 2011

Premierul Emil Boc i-a invitat pe investitorii chinezi să construiască autostrăzi, poduri şi hidrocentrale în România, în timp ce autorităţile de la Bucureşti reziliază contractul cu compania franceză Colas, pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia, din Autostrada A2.

Miercuri, Boc a primit la Palatul Victoria o delegaţie chineză destul de numeroasă, condusă de Li Changchun, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.

În discuţii, premierul român i-a spus liderului chinez despre posibilitatea utilizării parteneriatului public-privat pentru cnstrucţia de autostrăzi, poduri, hidrocentrale şi facilităţi pentru mediu.


”Acest parteneriat public-privat ne va permite să consolidăm relaţiile economice şi cu proiecte importante în domeniile energiei, transporturilor, culturii, mediului şi agriculturii, domenii în care, inclusiv prin parteneriatul public-privat, putem să dezvoltăm relaţiile noastre, având în vedere potenţialul pe care China îl are pentru a investi şi este binevenită şi aşteptată în România; ca să nu mai vorbim de lucrările de infrastructură – fie că vorbim de autostrăzi în parteneriat public-privat sau construcţie de poduri, cum ar fi, de exemplu, podul de la Brăila – sau de lucrări în domeniul energiei, pentru a construi hidrocentrale, sunt domenii în care investitorii chinezi sunt aşteptaţi în România”, a spus Boc.

În schimb, după şedinţa de guvern de miercuri, primul-ministru a susţinut că firma franceză Colas este vinovată pentru întârzierea construcţiei autostrăzii Bucureşti-Constanţa, pe tronsonul de la Cernavodă la Medgidia.

”Firma care nu şi-a făcut datoria nu făcea parte din ceea ce eu mă aşteptam să se întâmple în România. Eu am crezut că în România există constructori de bună-credinţă care îşi respectă obligaţiile contractuale. Din nefericire, nu peste tot este aşa. De aceea ministerul (Ministerul Transporturilor – n.r.) a fost nevoit să-şi modifice programul, nu din cauza Guvernului, ci din cauza faptului că firma nu şi-a făcut datoria”, a acuzat Boc.

Ministerul Transporturilor a anunţat că reziliază contractul cu firma Colas, dar francezii susţin că statul român este vinovat de depăşirea termenelor, pentru că nu a făcut la timp exproprierile de terenuri de la autostradă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: