14 ianuarie, 2024

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de vineri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, informează un comunicat al instituției.

De asemenea, CA al BNR a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Alte mențiuni importante din comunicatul BNR

  • Deciziile CA al BNR vizează readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

  • Rata anuală a inflației și-a accelerat peste așteptări scăderea în primele două luni ale trimestrului IV 2023, coborând la 6,72 la sută în noiembrie, de la 8,83 la sută în septembrie, în condițiile continuării încetinirii creșterii prețurilor alimentelor și energiei, precum și ca urmare a ieftinirii combustibililor, sub impactul diminuării cotației țițeiului.

  • În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accentuat trendul descendent mai mult decât s-a anticipat, reducându-se la 9,1 la sută în noiembrie, de la 11,3 la sută în septembrie, pe fondul efectelor de bază dezinflaționiste mai extinse, al descreșterii cotațiilor mărfurilor agroalimentare și al măsurii de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază, dar și în contextul scăderii dinamicii prețurilor importurilor.

  • Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a scăzut la 6,9 la sută în luna noiembrie, de la 9,2 la sută în septembrie. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC s‑au redus în noiembrie la 11,2 la sută și la 10,3 la sută, de la 12,6 la sută respectiv 11,4 la sută în septembrie.

  • Activitatea economică și-a încetinit semnificativ creșterea în trimestrul III 2023, la 0,9 la sută, de la 1,6 la sută în precedentele trei luni (variație trimestrială), dar mai puțin decât s-a previzionat, evoluție ce face probabilă o restrângere mai temperată a excedentului de cerere agregată în acest interval față de cea anticipată.

  • În raport cu aceeași perioadă a anului trecut, avansul PIB s-a mărit marginal în trimestrul III, la 1,1 la sută, de la 1,0 la sută în trimestrul II, rămânând astfel modest din perspectivă istorică, în condițiile în care variația stocurilor și-a majorat impactul contracționist deja foarte mare, iar aportul consumului administrației publice a devenit ușor negativ. Formarea brută de capital fix și-a reamplificat însă dinamica anuală la un nivel de două cifre în trimestrul III 2023, iar consumul gospodăriilor populației a înregistrat o creștere în termeni anuali după stagnarea din intervalul precedent. Totodată, exportul net a continuat să-și majoreze influența expansionistă, dată fiind continuarea creșterii ecartului pozitiv dintre dinamica volumului exporturilor de bunuri și servicii și cea a volumului importurilor, pe fondul adâncirii mai pronunțate în teritoriul negativ a celei din urmă. Drept urmare, deficitul balanței comerciale și-a reaccentuat ușor declinul față de perioada similară a anului trecut, iar deficitul de cont curent a continuat să scadă semnificativ în termeni anuali, dar ceva mai modest decât în trimestrul II, în contextul încetinirii ritmului ameliorării soldului balanței veniturilor primare în trimestrul III, pe seama evoluției profiturilor reinvestite.

  • Cele mai recente date și analize indică o încetinire ușoară a ritmului trimestrial al PIB în trimestrul IV 2023, implicând totuși o creștere economică mai solidă în termeni anuali în acest interval decât cea previzionată anterior. Astfel, comparativ cu ritmul mediu aferent trimestrului III, în luna octombrie 2023, vânzările cu amă­nuntul și serviciile prestate populației și-au reaccelerat creșterea față de perioada similară a anului anterior, iar dinamica anuală încă înaltă a vânzărilor auto-moto și-a temperat vizibil scăderea. În același timp, producția industrială și-a atenuat semnificativ contracția în termeni anuali, iar volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească într-un ritm anual de două cifre, în decelerare totuși față de trimestrul III. Totodată, variația nominală anuală a exporturilor de bunuri și servicii a continuat să o devanseze pe cea a importurilor, dar într-o măsură sensibil mai mică decât în trimestrele precedente. Pe acest fond, deficitul comercial și-a temperat semnificativ scăderea în termeni anuali în luna octombrie, iar deficitul de cont curent a înregistrat o creștere substanțială – ca urmare a înrăutățirii abrupte a soldului balanței veniturilor primare – continuând totuși să se reducă pe ansamblul primelor 10 luni ale anului.

  • Pe piața muncii, datele recente arată o stopare a creșterii în termeni lunari a efectivului salariaților din economie în septembrie-octombrie și menținerea relativ stabilă a ratei șomajului BIM inclusiv în noiembrie, alături de prelungirea în prima lună din trimestrul IV a trendului ușor descendent al dinamicii anuale a costului unitar cu forța de muncă din industrie, care rămâne însă la un nivel de două cifre deosebit de înalt. Potrivit sondajelor de specialitate, intențiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp și-au accentuat scăderea în trimestrul IV 2023, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii s-a redus semnificativ, corectându-și în mare parte creșterea din intervalul precedent, pe seama evoluțiilor din industrie și servicii.

  • Principalele cotații ale pieței monetare interbancare au înregistrat noi mici scăderi în prima parte a lunii noiembrie 2023, pentru ca apoi să rămână relativ stabile, în timp ce randamentele titlurilor de stat s-au mărit abrupt la mijlocul trimestrului IV 2023, dar și-au reluat și și-au accentuat ulterior descreșterea – în linie cu evoluțiile din economiile avansate și din regiune –, în contextul revizuirii așteptărilor investitorilor privind momentul inițierii de către Fed a ciclului de scădere a ratei dobânzii, cu impact și asupra apetitului global pentru risc.

  • În această conjunctură, dar și pe fondul atractivității relative încă ridicate a plasamentelor în monedă națională, cursul de schimb leu/euro s-a menținut relativ stabil și în lunile noiembrie și decembrie. În raport cu dolarul SUA, leul a consemnat aprecieri în ambele luni, ca urmare a slăbirii graduale a monedei americane pe piețele financiare internaționale în acest interval.

  • Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a stopat în debutul trimestrului IV 2023 trendul descendent, înregistrând mici creșteri în octombrie și noiembrie, până la 5,4 la sută, de la 4,5 la sută în septembrie, în condițiile în care noile scăderi pronunțate de ritm consemnate de componenta în valută au fost mai mult decât contrabalansate de reaccelerarea creșterii împrumuturilor în lei. Pe acest fond, ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat și-a reluat ascensiunea, ajungând la 68,5 la sută în noiembrie, de la 68,1 la sută în septembrie.

  • Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației se va mări în prima lună a anului curent și își va relua apoi descreșterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023. Creșterea va fi antrenată de majorarea și introducerea în luna ianuarie a unor taxe și impozite indirecte în scopul continuării consolidării bugetare, în timp ce scăderea ulterioară a ratei inflației va avea, pe mai departe, ca resorturi majore factori pe partea ofertei – prioritar efecte de bază dezinflaționiste și corecții descendente ale cotațiilor materiilor prime agroalimentare și ale cotației țițeiului –, precum și dinamica în descreștere a prețurilor importurilor.

  • Incertitudini și riscuri la adresa perspectivei inflației decurg totuși din pachetul integral de măsuri fiscal-bugetare implementat recent în vederea susținerii procesului de consolidare bugetară, precum și din măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază ce urmează să expire în luna februarie 2024.

  • Incertitudini și riscuri semnificative sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, având în vedere execuția bugetară din 2023 și coordonatele programului bugetar aprobat pentru 2024, precum și implicațiile noii legislații privind pensiile și dinamica salariilor în sectorul public, ce ar putea reclama suplimentarea în perspectivă a pachetului de măsuri fiscal-bugetare corective, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv și al condiționalităților atașate altor acorduri încheiate cu CE.

  • Incertitudini și riscuri la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să genereze războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice sub așteptări din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice și ale înăspririi condițiilor economice și financiare pe plan internațional.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: