6 septembrie, 2022

UPDATE: Premierul Nicolae Ciucă a cerut autorităților să găsească soluţii pentru a debloca situaţia generată de Blue Air. „Nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară”, a afirmat premierul, care a precizat că în această situație sunt 3.000 de oameni care așteaptă curse Blue Air către România.

Informația inițială:

Compania aeriană Blue Air a anunțat marți că suspendă toate zborurile din România, până luni, 12 septembrie.


Blue Air justifică acțiunea citând situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului.

Compania transmite, potrivit Digi24, că se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022.

Potrivit sursei citate, toate zborurile planificate din afară României către orice aeroport din România, marți, vor fi operate conform orarului publicat.

Blue Air acuză ”instigările președintelui ANPC”

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății) și la blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, potrivit comunicatului de presă.


Compania transmite că „declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air în situația nedorită de a își reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: