6 iulie, 2015

economisire graficÎn urma votului negativ de la referendumul din Grecia, moneda euro s-a depreciat luni, atingând minimul ultimei săptămâni. O serie de analişti citaţi de Bloomberg, consideră însă că rezultatul votolui de duminică va avea pe termen lung un impact limitat pe pieţele financiare.

„Reacţia pieţei a fost până acum remarcabil de calmă. Majoritatea oamenilor stau deoparte şi aşteaptă să vadă cum răspund autorităţile europene”, a declarat Callum Henderson, director pentru cercetări în domeniul valutar la Standard Chartered în Singapore.

Investitorii se aşteptau la o scădere puternică, potrivit analiştilor băncii Mizuho Bank din Tokyo.


Analiştii SMBC Nikko Securities consideră că votul din Grecia nu va avea un impact pe termen lung asupra pieţelor financiare.

Cetăţenii greci au votat în proporţie de 61,28% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaţionali, 38,72% pronunţându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parţiale.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au convocat pentru marţi un summit de urgenţă al liderilor europeni.

Euro a coborât luni, la Londra, cu 0,6%, la 1,1052 dolari pe unitate, iar pe pieţele asiatice declinul a atins 1,3%, cel mai redus nivel după 20 iunie.


„Grecia nu se va transforma într-o mare problemă. Nu este ca falimentul Lehman Brothers Holdings în 2008”, a spus Hiroki Shimazu, economist la SMBC Nikko în Tokyo, adăugând că pe termen lung nu va avea impact semnificativ asupra pieţelor financiare.

Premierul elen Alexi Tsipras a declarat în urma votului masiv împotriva austerităţii că reprezentanţii Greciei vor reveni luni la masa negocierilor. Ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis şi-a anunţat demisia, afirmând că prezenţa sa la discuţii ar afecta negocierile.

Pe pieţele asiatice, Nikkei Average al bursei din Tokyo a coborât cu 2,4%, Hang Seng, al bursei din Hong Kong cu 3,5%, iar Shanghai Composite este în urcare cu 1,3%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: