4 martie, 2019

Politicienii români care contestă independendența Băncii Naționale a României (BNR), prin măsuri menite să-i reducă puterea de a-și aplica politica monetară, se înscriu într-o tendință mai largă.

Tendinţa este remarcată nu numai la Bucureşti, la Budapesta şi la Roma, dar şi la Londra sau Washington.

Guvernatorii băncilor centrale din Europa descoperă că zilele de aur în care erau admiraţi sunt de domeniul trecutului, scrie Bloomberg, citându-l pe unul din foştii strategi de politică monetară ai Băncii Angliei.


„Zilele de glorie ale independeţei băncilor centrale sunt de domeniul trecutului. Banca centrală, în loc să fie văzută ca singura din oraş care ne ajută să evităm colapsul, începe să fie văzută ca duşmanul poporului”, a declarat Charles Goodhart, oficialul citat.

Atacurile se intensifică , în ciuda prevederilor Tratatului Uniunii Europene, care spune, la capitolul III, articolul 7„băncile centrale naționale și nici un membru al organismelor lor de decizie nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la nici un guvern al unui stat membrui sau al altei insituții”.

Și preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) , Mario Draghi a tras un semnal de alarmă în luna octombrie a anului trecut privind ofensiva asupra independenţei băncilor centrale.

Dar dacă independenţa operațională BCE nu este în pericol, având în vedere natura internaţională a înfiinţării sale, în alte părţi ale Uniunii Europene, băncile centrale au intrat în vizorul criticilor politicienilor.

Cazuistica presiunilor politice


În Marea Britanie, guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a fost acuzat de politicienii pro-Brexit că a publicat prognoze mult prea pesimiste şi că ar fi adoptat o poziţie părtinitoare împotriva rezultatelor referendumului din 2016.

În Italia, vicepremierii Matteo Salvini şi Luigi Di Maio au criticat performanţele Băncii centrale în domeniul supervizării bancare. Miniştrii din partidul Mişcarea 5 Stele (M5S) au forţat cabinetul să amâne o decizie privind reînnoirea mandatului unui oficial de la Banca Italiei iar populiştii au cerut o lege potrivit căreia rezervele de aur ale Băncii centrale aparţin italienilor.

În România, BNR se luptă să elimine corelarea cu dobânda de piață a „taxei pe lăcomie” aplicată activelor bancare, reclamând că această taxă îi afectează forța a de a-și aplica politica monetară.

În Polonia, oficialii Partidului Lege şi Justiţie au criticat ceea ce au numit salariile „scandaloase” de care beneficiază angajaţii Băncii Naţionale, adoptând o lege care limitează salariile personalului de conducere.

În plus, liderul partidului la putere în Polonia (PiS), Jaroslaw Kaczynski a declarat că ar dori să discute cu guvernatorul NBP, Adam Glapinski cu privire la acest subiect, adăugând că ar fi foarte supărat dacă astfel de salarii ar fi rezultatul acţiunilor guvernatorului.

În Slovacia, ministrul de Finanţe, Peter Kazimir a luat decizia radicală de a candida la postul de guvernator al Băncii Naţionale.

În Letonia, a fost începută o  anchetă penală împotriva guvernatorului Băncii centrale a Letoniei, Ilmars Rimsevics, acuzat că ar fi primit mită 250.000 de euro de la o bancă acuzată de spălare de bani. Lui Ilmars Rimsevics i s-a interzis să mai exercite atribuţiile de guvernator al Băncii Naţionale a Letoniei.

În plus, Ilmars Rimsevics a fost împiedicat să ia parte la reuniunile Consiliul guvernatorilor BCE, inclusiv la şedinţele de politică monetară.

Recent, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat câştig de cauză Băncii Centrale Europene, după ce a decis că Letonia a încălcat legislaţia UE atunci când l-a demis pe Ilmars Rimsevics.

În decizia sa publicată marţi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că Letonia nu a furnizat nicio dovadă de corupţie în ceea ce îl priveşte pe Rimsevics.

Tendinţa – parte a unei schimbări mai ample

Oficialii băncilor centrale sunt obligaţi la prudență, în căutarea echilibrului dintre nevoia de responsabilitate în faţa opiniei publice pe terenul minat de politicieni, unde controlul se poate transforma în abuz – comentează Bloomberg.

Este important să vedem că această tendinţă face parte dintr-o schimbare mai amplă de atitudine faţă de tehnocraţi, de experţi. Este improbabil ca următoarea recesiune să fie compensată în întregime de politica monetară”, avertizează Adam Posen, fost oficial la Banca Angliei.

Tendința este prezentă în SUA, unde președintele Donald Trump a acuzat Federal Reserve (FED) că i-ar submina politica de dezvoltare cu creșterea dobânzilor.

Iar FED a citit înntr-un set de date statistice că avansul economiei nu mai dă semene la fel de bune și a amânat o majorare de dobândă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: