joi

18 aprilie, 2024

2 martie, 2015

pontaPremierul Victor Ponta, a anunțat luni că la ANRP ”este o problemă extrem de gravă” care a generat demisia președintelui instituției, George Băeșu, și a celor doi vicepreședinți.

Potrivit premierului, cei din conducerea instituţiei sunt ”între ciocan şi nicovală”, pentru că sunt amendați în fiecare zi de către instanţă ”pentru că nu retrocedează proprietăţi”.

Blocajul activității ANRP a fost previzibil însă din decembrie 2014, atunci când a fost dat publicității proiectul de buget publicat de Ministerul Finanţelor, din care a reieșit că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu primeşte niciun ban în 2015 pentru plata despăgubirilor civile.

Demisii, neacceptate deocamdată, la vârful ANRP


Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, i-a înaintat premierului Victor Ponta un memoriu în care reclamă că instituţia este obligată la amenzi pentru neplata în termen a titlurilor de despăgubire, însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi.

Surse din PSD afirmă că premierul nu a acceptat, deocamdată, aceste demisii.

Potrivit Mediafax, în memoriul lui George Băeșu este precizat că împotriva ANRP există mii de procese în care este solicitată amendarea conducerii instituţiei cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata în termenul legal de 30 zile a titlurilor de despăgubire, pentru dosare din urmă cu mai mulţi ani, existând deja decizii ale instanţei în acest sens.

Memoriul este însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi ai ANRP.

(Citiți și: ”(Citiți și ”Efectul DNA în bugetul 2015: ANRP nu va plăti nicio despăgubire în următorii 4 ani”)


”Va trebui să găsim o soluţie, altfel nu va mai vrea nimeni să lucreze”, a spus premierul, care a pus în sarcina Ministerului de Justiţie şi a Ministerului de Finanţe găsirea acestei soluții, până la următoarea ședință de guvern.

Descărcați AICI memoriul transmis guvernului de ANRP

Potrivit lui Victor Ponta, situaţia de la ANRP este ”blocată total”. ”Eu accept că au dreptate”, a mai spus premierul, care a completat: ”I-am rugat pe toţi ca, până miercuri, să găsim o soluţie, dar repet, oamenii au dreptate să nu mai lucreze. Sunt forţaţi să retrocedeze, altfel primesc amenzi. Pe de altă parte, nu a fost niciun fel de problemă de restituiri ilegale, cum a fost în perioada 2010-2012”.

ANRP: o instituție blocată prin decizie politică

Blocajul în care se află ANRP este o consecință a deciziei politice a premierului Victor Ponta, care a decis să taie bugetul acestei instituții până sub limita de funcționare a instituției.

Coincidență, sau nu – odată ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început campania de anchetare a restituirilor, s-a tăiat și bugetul Autorității de Restituiri pentru 2015, nu înainte de-a se transfera un surplus bugetar la finele lui 2014, cu intenția declarată de a achita anumite drepturi restante.

În decembrie 2014, cursdeguvernare.ro avertiza că sunt puse sub semnul întrebării modalităţile prin care, în 2015, vor fi despăgubiţi proprietarii de drept, care fie au depuse dosare de retrocedare, fie au câştigat în ultima perioadă, sau vor câştiga în viitor, procese în materie deschise împotriva statului român.

Într-o perspectivă mai largă, situația de la astăzi de la ANRP este rezultatul ”afacerilor” concepute în cercurile cu conexiuni politice care, ulterior înfiinţării ANRP de Guvernul Tăriceanu, în 2005, au rafinat practica achiziţiilor de drepturi litigioase.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: