joi

18 aprilie, 2024

8 martie, 2012

Procurorii au trimis în judecată, în anul 2011, cei mai muţi inculpaţi faţă de anii precedenţi, în domeniile prioritare – corupţie, crimă organizată, evaziune fiscală, contrabandă, potrivit raporturi de activitate prezentat joi de Ministerul Public.

În anul 2011, procurorii au avut cel mai mare volum de activitate din istoria Ministerului Public: 1.700.000 de dosare penale.

”Dacă ne raportăm la populaţia adultă a României existenţa a 1,7 milioane de dosare penale reprezintă o anomalie. Statistic, s-ar presupune că aproximativ un român din 4 să fie implicat, într-o formă sau alta, într-un dosar penal. Cu toate acestea datele statistice demonstrează că evoluţia infracţionalităţii nu are o creştere similară”, a spus procurorul general, Laura Kovesi.


Astfel, peste 1.100 de persoane trimise în judecată pentru fapte de corupţie, dublu faţă de numărul celor trimişi în judecată în 2006, a arătat procurorul general al României, Laura Kovesi.

La Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii au reuşit să obţină în instanţă condamnarea a peste 300 de persoane, în anul 2011, dublu faţă de anul 2010.

Alte cifre ale procurorilor, pe anul 2011

  • 600.000 de dosare au fost soluţionate la toate structurile de parchet din ţară, iar în peste 70% soluţia a fost emisă în mai puţin de 6 luni de la sesizare.
  • Peste 60.000 de inculpaţi au fost trimişi în judecată.
  • DNA a instituit măsuri asiguratorii în valoare de peste 200 milioane euro.
  • Peste 1.700 de inculpaţi au fost condamnaţi definitiv în 2011 în cauzele instrumentate de DIICOT, iar pedepsele pronunţate în aceste cauze reprezintă de asemenea premiere: închisoare de 25 sau 30 de ani, detenţie pe viaţă.
  • Reducerea contrabandei cu tutun de la 36% la 13% în doi ani a fost şi rezultatul activităţii procurorilor. Rezultatele cele mai bune s-au înregistrat în judeţele Timiş, Suceava, Maramureş, Vaslui, Galaţi, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Călăraşi
  • Peste 1.300 de persoane au fost trimise în juedactă pentru evaziune foscală
  • Peste 1.100 trimiţi în judecată pentru corupţie.
  • 1.100.000 de cauze rămase nesoluţionate
  • Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PÎCCJ – în 2011 a întocmit de trei ori mai multe rechizitorii faţă de 2006, când fuseseră întocmite 19 rechizitorii. Într-un singur dosar, în 2011, procurorii acestei secţii au indisponibilizat peste 135 de imobile şi alte bunuri pentru recuperarea unui prejudiciu de aproximativ 80 milioane euro.

George Maior: SRI a contribuit la anchete în zone protejate de coaliţii pro-corupţie

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a transmis, în anul 2011, procurorilor A, peste 700 de informări, contribuind la anchete în zone ”inexpugnabile”, protejate de ”coaliţii pro-corpuţie” – a declarat joi directorul SRI, George Cristian Maior, la Bilanţul Ministerului Public.

”Numai anul trecut, SRI a transmis Ministerului Public 1.383 de informări, 450 de informări la DIICOT, pe zona sa de competenţă, 705 informări către DNA, acestea ducând la realizarea unor anchete care au vizat zone aparent inexpugnabile în trecut, care nu puteau sau nu se dorea să fie abordate într-un asemenea context şi ştiu ce înseamnă acest lucru şi din punct de vedere profesional şi din punct de vedere al curajului de care au dat dovadă conducătorii acestor instituţii pentru a aborda asemenea zone, asemenea personaje, uneori, şi asemenea ghemuri de interese care adesea erau protejate de coaliţii formate pro-corupţie”, a afirmat George Maior.

Preşedintele Băsescu le cere procurorilor să recupereze prejudiciile


Joi, la bilanţul Ministerului Public, preşedintele Traian Băsescu a apreciat eficienţa procurorilor, însă le-a cerut acestora săs e concentreze mai mult pe recuperarea prejudiciilor.

”Am apreciat nu numai faptul că vă îndreptaţi către cei care încalcă legea, dar în ultimul an activitatea de a recupera prejudiciile produse a devenit o prioritate a procurorilor, o prioritate şi a judecătorilor şi, de fapt, acest lucru este esenţial. Cred că şi activitatea de recuperare a daunelor produse, de regulă statul este cel care este furat, este esenţială şi trebuie să devină o componentă de zi cu zi a activităţii dumneavoastră”, a spus Băsescu.

În context, şeful statului a arătat că procurorii au ”deprins gustul libertăţii” faţă de presiunile politice.

”Sunt convins că veţi continua, pentru că aţi deprins gustul libertăţii de a fi procuror sau judecători. A fost lucrul de care mi-a fost cel mai teamă la început de mandat – dacă se va putea transfera sistemului de justiţiei românesc sentimentul independenţei reale”, a mai afirmat liderul de la Cotroceni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: