ANAF a anunțat miercuri că inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au verificat, în perioada 01 iulie – 26 august 2016, 2.080 de contribuabili care își desfășoară activitatea în stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre.
În urma controalelor, inspectorii antifraudă au dispus amenzi și confiscări în valoare totală de 10.362.586 de lei, respectiv:
- 2.444 de sancțiuni contravenționale (2.001 de amenzi și 443 de avertismente), valoarea amenzilor însumând 9.666.249 de lei
- confiscãri de sume (numerar), venituri ilicite și bunuri în valoare totalã de 696.337 de lei
Potrivit comunicatului ANAF, inspectorii antifraudă au dispus și suspendarea activității a 23 de operatori economici, cu următoarele motivări:
- 12 pentru neutilizarea casei de marcat
- 8 pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal
- 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015, respectiv deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea de produse accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător)