luni

22 aprilie, 2024

24 august, 2020

Preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), prim-ministrul Albaniei, Edi Rama (foto), şi ministrul suedez de externe, Ann Linde, a cărei ţară urmează să preia preşedinţia acestei organizaţii, s-au oferit din nou să medieze un dialog între președintele Aleksandr Lukaşenko și opoziția din Belarus.

Într-o scrisoare expediată sâmbătă, OSCE afirmă că urmăreşte „îndeaproape şi cu preocupare evenimentele din Belarus”. „Dorim să reiterăm oferta noastră de vizită, pentru a asculta punctele de vedere asupra situaţiei şi a discuta provocările actuale din ţară”, precizează Edi Rama şi Ann Linde.

„Belarus este un membru apreciat al organizaţiei noastre şi suntem pregătiţi să ne manifestăm sprijinul faţă de Belarus”, potrivit documentului citat de Agerpres.

Discuție a președintelui OSCE cu ministrul Lavrov


Pe de altă parte, Edi Rama a discutat joi la telefon cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, despre situaţia din Belarus.

„Edi Rama şi Serghei Lavrov au discutat despre situaţia din Belarus în contextul propunerilor preşedinţiei albaneze a OSCE cu scopul de a contribui la dialogul dintre autorităţi şi opoziţie”, potrivit unui comunicat al ambasadei Rusiei la Tirana.

Serghei Lavrov a subliniat că este esenţial ca populaţiei din Belarus să i se permită să îşi rezolve singură propriile probleme.

Şeful diplomaţiei de la Moscova s-a opus unei soluţii impuse din exterior cetăţenilor din Belarus pentru a evita trista experienţă a „intervenţiei europene” în Ucraina din februarie 2014, înainte de răsturnarea de la putere a conducerii proruse de la Kiev.


Josep Borrell, șeful diplomației UE, a atrasși el atenţia, duminică, asupra riscului de a asista la o transformare a Belarusului într-o „a doua Ucraină” și consideră necesar să se discute cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko pentru a evita acest lucru. Între timp, la Minsk și în alte orașe din Belarus, zeci de mii de persoane protestează în stradă, iar președintele controversat Alexandr Lukașenko declară că NATO pregătește invadarea țării.

UE nu a recunoscut rezultatul scrutinului prezidenţial de la 9 august din Belarus, ţară zguduită de o mişcare de protest după realegerea contestată a lui Lukanşenko, lider aflat la putere de 26 de ani şi care mizează pe sprijinul Moscovei.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: