luni

20 mai, 2024

9 mai, 2024

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat miercuri relaxarea regulilor privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de apărare. Euractiv consideră decizia ca fiind una ”istorică”.

BEI a anunțat că va consolida, de asemenea, cooperarea cu Agenţia Europeană de Apărare.

Liderii UE au cerut în martie BEI, care este deţinută în totalitate de guvernele UE, să-şi schimbe politica de creditare (care exclude în mod explicit împrumuturile pentru proiecte pur militare), astfel încât să ajute Europa să-şi intensifice producţia de apărare după invazia Rusiei în Ucraina.

Modificări operate în regulamentul BEI și consecințe


Consiliul de administrație al Băncii Europene de Investiții a aprobat miercuri o „definiție actualizată a bunurilor cu dublă utilizare și a infrastructurii eligibile pentru finanțarea Grupului”, eliminând pragul minim pentru veniturile așteptate din aplicațiile civile sau ponderea utilizatorilor civili a investiției aferente. Până acum, criteriile BEI de creditare în proiecte legate de apărare specificau că aplicațiile civile trebuie să le depășească pe cele cu utilizare militară.

Consiliul de administrație a mai adăugat la lista investițiilor eligibile și „proiecte și infrastructură utilizate de armată sau de poliție care servesc și, nevoilor civile”. Decizia va extinde capacitatea BEI de a investi în produse și tehnologii utilizate numai de forțele armate, inclusiv securitate cibernetică, radare, tehnologie prin satelit, infrastructură și echipamente – în măsura în care acestea nu implică risc letal.

Aceste decizii vor ajuta în special ţările est-europene, vecinii Rusiei, care sunt mai preocupate de o potenţială invazie rusă şi care vor putea beneficia de dobânzile de creditare ale BEI, mai ieftine, decât de dobânzile de finanţare pe care le pot obţine pe piaţă.

Cu un bilanţ total de 544,6 miliarde de euro (590,78 miliarde de dolari), BEI este cea mai mare instituţie financiară multilaterală din lume după active.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: