joi

25 aprilie, 2024

18 iulie, 2018

Banca Centrală Europeană (BCE) avertizează că lipsa de implicare a băncilor în eforturile de reformare a sistemului indicilor dobânzilor interbancare EURIBOR, ar putea duce la probleme de natură sistemică.

„Ne confruntăm cu o problemă, având în vedere că există o reglementare care va intra în vigoare în 2020, adică în mai puţin de 18 luni. (…) Senzaţia mea că multe bănci se complac şi nu se implică, contând pe faptul că sectorul public le va rezolva problemele”, a declarat adjunctul directorului general pentru operaţiuni de piaţă de la BCE, Cornelia Holthausen, citat de Reuters.

Comisia Europeană a promis că indicii medii ai dobânzilor interbancare EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) vor fi înlocuiți, începând din 2020, cu noi rate reprezentative pentru piaţă, care să fie folosite ca repere la calculul dobânzilor în creditare şi tranzacţiile cu instrumente derivate.


Problema esențială este să se evite haosul în care ar intra, în 2020, piețele creditelor de circa 5.300 de miliarde de euro și ale produselor derivate de 131.000 de miliarde, despre care se estimează că ar mai putea folosi încă EURIOBOR, potrivit Reuters.

Nu mai e timp

Pe de o parte, încrederea în indicii EURIBOR (ale dobânilor pe termene mai mari de o săptămână) a scăzut dramatic după ce angajaţi ai mai multor mari bănci europene au fost acuzaţi de modificarea frauduloasă a acestora, în anii trecuţi.

Autoritățile din întreaga lume au aplicat băncilor și firmelor de brokeraj amenzi totale de circa 9 miliarde de dolari și au acuzat în instanțe 30 de persoane de trucarea ratelor ionterbancare.

Pe de altă parte, însă, înlocuirea mediilor EURIBOR este un proces lent şi dificil, având în vedere faptul că sunt încă folosiţi pe scară largă, în ciuda temerilor de manipulare.


Între timp, administratorul EURIBOR, Institutul European al Piețelor Monetare din Bruxelles (EMMI, aflat sub autoritatea băncii centrale a Belgiei), testează mai degrabă gradul de utilizare vulnerabilităţile actualului sistem.

Nu este încă sigur dacă EMMI şi reglementatorul belgian vor decide că noul model va fi destul de sigur ca să fie aprobat şi nici dacă, deşi adoptat, băncile nu vor folosi în paralel şi vechiul EURIBOR.

Directorul din BCE, Corneliei Holthausen, se teme că va fi „aproape imposibil” să fie găsită şi implementată o alternativă la Euribor înainte de 2020.

Totodată, o dispariţie bruscă fără un înlocuitor autorizat ar crea un stres major pe piaţa financiară.

Marea Britanie şi SUA au început să lucreze la acest dosar în urmă cu doi ani şi nu au ajuns încă la un acord cu privire la o soluţie, spune oficialul BCE

„Ca urmare, nu este probabil să avem o alternativă la EURIBOR pentru zona euro în următoarele 17 luni şi de aceea cred că este foarte important ca această reformă să fie una de succes”, a mai declarat Cornelia Holthausen.

Se estimează că doar aproximativ 46% din instrumentele financiare derivate bazate pe ratele EURIBOR vor expira până la finele lui 2019.

Potrivit unui raport elaborat de Banca Centrală a Spaniei, anul trecut, aproximativ 85% din bilanţul de credite ipotecare din Spania, a patra mare economie din zona euro, utilizează EURIBOR ca dobânda de referinţă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: