15 septembrie, 2015

sattelite image syria
Cum se schimbă peisajul aeroportului Latakia. Imagini din satelit publicate de BBC

Recentele acţiuni întreprinse de Rusia în Siria indică Statelor Unite faptul că Mosova intenţionează să pună bazele unei baze operaţionale aeriene în apropiere de localitatea siriană Latakia, transmite BBC.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis, a declarat luni că în ultima perioadă au fost observate fluxuri constante de personal şi echipament militar în zona litoralului sirian.

Agenţia de presă Reiters relata pe data de 10 septembrie, citând surse de la Washington, că Moscova a trimis în Siria unități de locuințe prefabricate, echipament militar convenţional, ambarcaţiuni de desant, avioane, dar şi „un mic grup de infanterie”.

(Citiţi şi: „Războiul din Siria – Ajutoarele militare ruseşti ajung după ce armata a pierdut controlul provinciei Ildib”)


Rusia a afirmat că trimite echipamente militare în Siria pentru a ajuta guvernul să lupte împotriva militanţilor din Statul Islamic. Moscova a fost aliatul principal al preşedintelui Assad pe întreg parcursul războiului civil, care a început în 2011.

Rusia nu face „nimic în plus”

syria map„În ultimele zile au apărut indicii că Rusia a trimis personal şi echipamente în zona Latakia, în special în aerodromul existent în zonă, iar mişcările sugerează constituirea unei baze operaţionale aeriene avansate”, a afirmat Jeff Davis.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a precizat că SUA sunt îngrijorate că manevrele militare ruseşti ar putea intra în conflict cu decizia luată de SUA şi de aliaţii săi de executare a loviturilor aeriene împotriva ISIS pe teritoriul Siriei.

(Citiţi şi: „Criza migranților – o perspectivă: Rusia vs. Europa și SUA în chestiunea siriană. Franța aprobă bombardamentele împotriva ISIS”)

Potrivit BBC, oficialii americani se tem inclusiv că ajutorul militar acordat de Rusia va întări regimul preşedintelui Bashar al-Assad, într-un moment în care acesta pierde luptele din teatrul de război, complicând recentele eforturi de soluţionare politică a războiului din Siria.


Comentariile oficialului american vin la scurt timp după ce presa din Siria a relatat că 2 avioane cargo ruseşti, care transportau 80 de tone de ajutor umanitar, au aterizat în baza aeriană de la Latakia.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul maior Igor Konashenkov, a afirmat că cele 2 aeronave au transportat în Siria materialel necesare construirii unei tabere de corturi pentru refugiaţi. Kremlinul a negat orice componentă militară a transportului, deşi mnistrul de Externe Sergei Lavrov a afirmat, săptămâna trecută, că Rusia va furniza ajutoare suplimentare Siriei dacă le solicită.

„Rusia trimite avioane în Siria care transportă atât echipament militar, în conformitate cu contractele în derulare, cât şi ajutoare umanitare”, a afirmat Sergei Lavrov, care a precizat: „Rusia nu face nimic în plus”.

(Citiţi şi: „Moscova recunoaşte oficial că a trimis experți militari în Siria”)

Oficialii americani citaţi de BBC afirmă că Rusia ar putea să furnizeze preşedintelui Assad ajutor militar suplimentar din cauză că regimul acestuia a pierdut controlul unor importante teritorii naţionale în favoarea rebelilor.

Armata siriană a pierdut recent controlul asupra unei importante baze aeriene din provincia nord-estică Idlib.

La începutul lunii, Bulgaria a refuzat solicitările Moscovei ca aeronave militare să tranziteze spaţiul aerian în drum spre Siria. Poziţia Bulgariei a fost adoptată în urma unei solicitări a SUA.

Moscova a anunţat ulterior că zborurile spre Siria vor continua, în baza unei permisiuni de survolare a spaţiului aerian iranian.

Oficiali din Washington, citaţi de Reuters, afirmau săptămâna trecută că Moscova a trimis în baza navală deţinută în oraşul-port Tartus, avioane şi 2 nave de desant.

Aceleaşi surse citate de Reuters afirmau că în aceeaşi locaţie a fost trimisă şi o unitate de infanterie marină.

SUA şi Rusia au viziuni diferite asupra viitorului Siriei- în vreme ce Moscova susţine actuala putere, SUA ar dori ca regimul lui Bashar al-Assad să fie înlăturat de la putere.

Intrat în cel de-al cincilea an, războiul civil din Siria, purtat de armata guvernamentală cu militanţii ISIS dar şi cu alte grupuri rebele, a făcut cel puţin 240.000 de victime şi a generat migrarea altor milioane de sirieni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: