Jean Claude Juncker (foto) şi-a declarat duminică victoria în alegeriile europene şi revendică poziţia de preşedinte al Comisiei Europene. A făcut-o iniţial într-o postare pe Twitter cu jumătate de oră înainte de anunţarea estimărilor de vot, după care a reluat această idee în declaraţiile de luni noaptea.
În condiţiile în care rezultatele provizorii arată că PPE a obţinut 212 mandate, faţă de 186 ale socialiştilor şi democraţilor, fostul premier luxemburghez a fost prezentat suporterilor săi ca viitorul preşedinte al Comisiei Europene.
„În calitate de candidat al celui mai mare partid, am câştigat aceste alegeri”, a spus acesta luni noaptea. „Victoria PPE este clară”, a argumentat el.
Jean Claude Juncker a spus că nu va renunţa la această poziţie în favoarea altui candidat şi le-a transmis un avertisment liderilor europeni să nu ignore rezultatul alegerilor şi să „opteze să aleagă un preşedinte al Comisiei pe coridoare”.
De-a lungul campaniei electorale s-a vorbit adesea că Jean Claude Jucker şi-ar dori mai degrabă funcţia de preşedinte al Consiliului European, ocupată acum de Herman Van Rompuy, al cărui mandat se termină în luna noiembrie.
Pe de altă parte, a apărut şi ideea unui candidat-surpriză, iar numele vehiculat a fost al lui Christine Lagarde, şefa FMI, din familia politică a PPE. Cu atât mai mult cu cât Herman Van Rompuy a ţinut să reamintească faptul că, până la urmă, liderii europeni decid şi a criticat opţiunea grupurilor politice de a-şi desemna candidaţi. O declaraţie care a atras replici dure din partea lui Jean Claude Juncker şi Martin Schulz.
Liderii grupurilor politice din PE se vor întâlni marţi dimineaţa, pentru a începe procesul de negociere şi formare a unei majorităţi. Liderii UE se vor reuni şi ei la Bruxelles tot marţi, seara însă, pentru a discuta rezultatul alegerilor şi opţiunea pentru preşedinţia Comisiei Europene.
Candidaţii – la momentul calculelor pentru obţinerea majorităţii
Chiar dacă PPE a câştigat alegerile, iar Jean Claude Junker este cel mai votat candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene, el nu obţine implicit acest post. Nu vorbim despre un sistem de alegeri prezidenţial, ci este vorba despre alegeri parlamentare, în care candidatul are nevoie de jumătate plus unul din voturile din Parlamentul European pentru a obţine preşedinţia.
Asta înseamnă că Jean Claude Junker are nevoie de 376 de voturi din PE, iar în acest moment îi lipsesc 164 de voturi să devină următorul preşedinte al CE.
De unde ar putea politicianul luxemburghez să obţină aceste voturi?
Prima opţiune este să negocieze cu liberalii de la ALDE. Dar chiar dacă Guy Verhofstadt – el însuşi candidat pentru acest post – îşi va uni forţele cu Jean Claude Junker, cu cele 70 mandate ale liberalilor, tot mai e nevoie de 143 voturi.
Acestea vor fi mai greu de obţinut. De pe partea dreaptă a spectrului politic, conservatorii din grupul ECR ar putea să-i acorde voturile lor, 39. Altfel, euroscepticii şi neafiliaţii sunt puţin probabil dispuşi să se alieze cu Jean Claude Junker.
Acesta a spus deja că va căuta formarea unei largi majorităţi proeuropene, cu Verzii, liberalii şi socialiştii.
„Nu voi sta în genunchi în faţa socialiştilor… dar chiar şi partidul care a ieşit pe primul loc trebuie să facă compromisuri”, a spus Jean Claude Juncker, adăugând că se bucură de multă simpatie din partea grupurilor verzilor şi liberalilor.
Totuşi, liderul S&D din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a atras atenţia duminică seara că Jean Claude Juncker nu se bucură de adeziunea unor partide chiar din cadrul propriei familii politice.
Viktor Orban, premierul ungar, a anunţat duminică faptul că nu îl va susţine pe candidatul PPE la preşedinţie, chiar dacă grupul său politic câştigă alegerile. Este primul lider european care face un astfel de anunţ şi încalcă disciplina de partid european.
Argumentul său este simplu: comisarul european din Luxemburg, Viviane Reding, a făcut rău Ungariei în trecut, prin urmare ungurii nu au cum să susţină un luxemburghez. Comisarul Reding a fost extrem de dură la adresa măsurile luate de Viktor Orban, măsuri care au încălcat statul de drept şi au pus, printre altele, în pericol libertatea presei şi independenţa băncii centrale din Ungaria.
Este cunoscut faptul că nici David Cameron nu este un susţinător al politicianului din Luxemburg. Şi nici al germanului Martin Schulz.
Calculele lui Martin Schulz
Socialistul german (foto), la rândul lui, refuză să îşi recunoască înfrângerea şi insistă că atât el, cât şi contracandidatul popular, ar trebui să încerce să formeze o majoritate.
„Este mult prea devreme să discutăm cine pe cine va susţine”, a spus acesta luni noaptea. El a adăugat că se aşteaptă ca, oricare ar fi politicianul care va ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei, să se angajeze că va lua măsuri înpotriva somajului în rândul tinerilor, va combate frauda şi evaziunea fiscală şi va susţine o reglementare mai mare a sistemului bancar.
„O majoritate fără grupul socialist nu este posibilă. Suntem pregătiţi să negociem şi, prin urmare, aştept cu interes orele şi zilele următoare”, a spus Martin Schulz.
Nici socialistului nu îi va fi însă uşor să realizeze o coaliţie. Numărul de mandate obţinute de socialişti şi democraţi, 186, nu îi sunt suficiente să fie votat. El ar putea să îi atragă de partea sa pe liberali, cu 70 de mandate, şi pe Verzi, 55 de voturi. Totuşi, nu îi sunt suficiente.
Iar această formulă ar avea probleme serioase. Într-o coaliţie cu verzii şi liberalii, cele două grupuri politice sunt de acord cu „mai multă Europă”, au chiar viziuni federaliste, însă diferă în abordarea politicilor economice şi de guvernanţă a zonei euro.
Totuşi, analizând numărul de mandate, cei doi politicieni – Jean Claude Juncker şi Martin Schulz – ar putea ajunge la concluzia că o mare coaliţie este soluţia, o coaliţie în care să îl atragă şi pe liberalul Guy Verhofstadt. De altfel, este o formulă care a funcţionat până acum, însă va fi foarte dezamăgitoare pentru alegători cărora li s-a promis că „de această dată va fi diferit”.
Liberalii nu pot fi ignoraţi
La rândul său, şi liderul liberal Guy Verhofstadt (foto) refuză să se declare învins. Grupul său politic rămâne al treilea ca mărime în parlament şi poate face jocurile, indiferent care dintre marile familii politice îl atrage în coaliţie.
„Am căzut de acord că grupul care iese primul în alegeri are prima şansă să formeze o majoritate, urmat de al doilea grup şi apoi, posibil, de un al treilea. O majoritate stabilă însemnă mai mult de 400 de parlamentari. Iar cele două mari grupuri politice nu deţin acest număr împreună. Orice majoritate are nevoie de un al treilea grup politic”, a spus fostul premier belgian.
