miercuri

24 aprilie, 2024

27 noiembrie, 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că îi este greu să-l mai nominalizeze o dată pe Victor Ponta prim-ministru, după alegerile parlamentare, şeful statului acuzându-l pe premier de mitomanie. În replică, Ponta s-a declarat amuzat de afirmaţiile preşedintelui  şi s-a arătat convins că va fi numinalizat prim-ministru din nou.

„Nu ştiu dacă vă daţi seama ce simte un preşedinte când i se cere să mai numească o dată un prim-ministru care a participat cu toată forţa la suspendarea lui din funcţie. Adică un om care crede că un preşedinte este o maşinărie, care nu are suflet, nu are sentimente, nu are nimic, i se cer aspiraţii înalte de bărbat de stat ca să numească în funcţia de prim-ministru pe unul care l-a suspendat o dată…e greu”, a spus Băsescu, la postul B1 TV.

De asemenea, şeful statului l-a acuzat pe liderul PSD de dublu-limbaj în privinţa coabitării.


„Victor Ponta, când vine la mine, e ca un pisic, ca un pisic, <<da, domnule preşedinte, da domnu’ preşedinte>> şi după ce iese şi ajunge la Palatul Victoria sau se vede cu un microfon în faţă vorbeşte cum vedeţi. De aceea îl fac mincinos, de aceea îl fac mincinos şi pentru ce a povestit despre CSAT, de aceea îl fac mincinos şi pentru declaraţiile pe care le dă pentru presa străină, pentru că are nevoie de imaginea mea externă şi spune <<coabitez, am învăţat din lecţia verii, nu ştiu ce…>>, iar acasă face ce face”, a susţinut Băsescu.

„El e mitoman, e bolnav din punctul ăsta de vedere, cum e Crin Antonescu bolnav de somn, omul ăsta e bolnav de minciună. E mitoman”, a acuzat Băsescu.

În replică, Victor Ponta l-a avertizat pe şeful statului că ”pisica blândă zgârie rău”.

„Pisica blândă zgârie rău. Ia întrebaţi-l. De aceea e aşa nervos. (…) Mă amuză domnul Băsescu. E clar că simte că mai e puţin până pe 9 decembrie şi cum să vă spun, de ce zic că mă amuză? Pe mine în fiecare seară mă înjura Dan Diaconescu. Acum mă înjură şi Traian Băsescu. Înseamnă că fac ce trebuie pentru România dacă mă înjură şi Băsescu şi Dan Diaconescu, e foarte bine. Iar domnul Băsescu o să mă înjure până pe 9, după aia, ce să facă? Asta e”, a spus premierul.


În context, Ponta s-a arătat convins că preşedintele îl va desemna premier şi după alegerile parlamentare din 9 decembrie.

„Nu era domnul Băsescu cel care zicea, prin ianuarie-februarie, că nu mă numeşte niciodată? M-a numit pe 27 aprilie, ce să facă. Eu nu cred că m-a numit din plăcere sau din iubire. Asta e, la fel o să facă şi după alegeri”, a spus şeful Guvernului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: