18 iunie, 2024

Decizia președintelui Emmanuel Macron de a convoca alegeri anticipate, imediat după înfrângerea suferită la europarlamentare, a făcut ca acțiunile franceze să devină cel mai puțin atractive în Europa, potrivit unui sondaj al Bank of America Corp (BofA), relatează Bloomberg.

Investitorii au început să subevalueze puternic acțiunile franceze comparativ cu cele europene, pentru următoarele 12 luni, potrivit ultimului sondaj realizat de BofA printre administratorii fondurilor de investiții, o schimbare bruscă față de luna mai, când erau considerate cea mai bună alegere. Preferința investitorilor s-a mutat în schimb spre acțiuni și sectoare mai sigure.

Capitalizarea bursei pariziene a pierdut 258 mld. dolari

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 13 iunie, cuprinzând scăderea înregistrată săptămâna trecută a bursei pariziene, când principalul indice CAC 40 a avut cea mai mare scădere din ultimii doi ani (-4,5%) o pierdere de 258 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră.


 „Franța s-a transformat în cea mai nedorită piață de acțiuni europene pentru investitori”, au declarat strategii BofA, într-o notă publicată marți. Pierderile de săptămâna trecută au șters toate câștigurile de referință ale CAC 40 din anul 2024 – chiar dacă acesta atingea maxime record în urmă cu doar o lună – și au făcut ca Franța să coboare sub Marea Britanie ca cea mai mare piață de valori imobiliare din regiune.

Sentimentele investitorilor s-au mai îmbunătățit luni, considerând că șansele sunt totuși reduse ca partidul Renaissance, pro-business, al lui Macron, să piardă și mai multe locuri în Parlament într-un vot care se desfășuară în două tururi de scrutin progrmate pe 30 iunie și 7 iulie. Astfel, CAC 40 și-a mai revenit luni, mai ales după asigurările date de liderul dreptei franceze, Marine le Pen, că va colabora cu președintele Macron dacă va câștiga majoritatea în Parlament.

Riscul instabilității politice în Franța rămâne ridicat

Totuși, riscurile generate de revoltele politice din Franța sunt luate în calcul de investitorii europeni, ceea ce îi determină pe strategii Citigroup Inc. să depuncteze regiunea la nivelul neutru. Sondajul BofA a arătat că investitorii au devenit mai puțin optimiști în această lună cu privire la perspectivele unor câștiguri suplimentare din deținerile de acțiuni europene.

Între timp, strategii Barclays Plc se așteaptă ca variația prețului acțiunilor europene să rămână „volatilă” până la al doilea tur de scrutin din Franța, având în vedere varietatea de posibile voturi. Ei au spus că preocupările investitorilor includ potențialul de instabilitate politică care face Franța neguvernabilă și riscul instalării unui guvern care să nu mai fie interesat de legislația semnificativă pentru îmbunătățirea finanțelor publice.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: