Banii (europeni) înapoi! și apoi mai vedem noi: Retroactivitatea legii a devenit lege în România

Un fenomen tot mai des întâlnit în lumea celor care au beneficiat de granturi din fonduri europene este acela de a li se cere banii înapoi. Nu este un fenomen nou, dar deja a început să devină “de masă”: circa 100 de firme care au beneficiat de granturi prin Programul Operațional Sectorial de Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), axa 1, operațiunea care acorda finanțări investițiilor PRODUCTIVE ale IMM (PRODUCTIVE cu majuscule, cunoscând cum stă producția în România) au primit ordin să restituie o șeptime până la 100% din grantul primit.

Dacă acum câțiva ani cererile de rambursare a fondurilor erau legate direct de suspiciuni de fraudă, acum nu mai este cazul. Acum este vorba de modul cum au fost încadrate în perioada 2008-2014 firmele în categoria IMM, o problemă eminamente tehnică. Căci numai tehnici pot fi numiți termeni precum “întreprinderi autonome”,”firme legate”, “grupuri de firme”, “influență dominantă”, “condiții artificiale”.

Pe românește dacă vrei sa soliciți fonduri europene ca întreprindere, încadrarea într-una din categoriile micro, mica, mijlocie sau mare esențială pentru a înțelege la ce tip de fonduri ai dreptul, iar asta e de-a dreptul complicat. Nu depinde numai de cifre precum numărul de salariați, cifra de afaceri sau activele unei întreprinderi, ci și de gruparea întreprinderilor pe baza diferitor legături existente între ele, de control, sau nu numai. Legea lasă multe lucruri la mijloc, iar situațiile apărute în practică întrec imaginația legiuitorului. Iar aici, viața bate filmul.

Despre acest subiect, Comisia Europeana are o părere, autoritățile române care gestionează programe europene (vreo zece) au păreri diferite intre ele si câteodată chiar diferite în cadrul aceleiași instituții de la un functionar la altul, justiția română are o părere (nu știm care, deoarece jurisprudența românească pe această temă e zero), Curtea Europeana de Justiție are si ea o părere. Pe baza acestor păreri, solicitanții de fonduri europene, în special consultanții lor, au și acestia o părere de persoană, de multe ori diferită de la unul la altul. Firesc, veți zice, toți sunt oameni.

Partea frumoasa abia acum începe: Părerile se schimba o data cu trecerea timpului:

Într-o decizie recentă Curtea Europeana de Justiție (judecătorul final al acestor situații) a emis în 2014 o sentință despre cum vor fi judecate firmele, schimbând practica ultimilor ani. Firmele nu mai pot fi legate numai prin persoane care controlează în mod direct și explicit un grup de firme, ci și prin asociați minoritari, administratori comuni sau chiar prin relațiile comerciale. Toate cazurile se judecă individual.

Nici asta nu ar fi o problemă: câtă vreme lucrurile sunt clare, din momentul în care intră în vigoare o nouă lege, oricine o poate respecta.

E, bine, nu: în raportul de audit emis la începutul anului 2015 Comisia Europeană a solicitat României să reanalizeze toate proiectele finanțate vreodată 2008-2015) pe POS CCE, axa 1, măsura care finanțează investiții productive pentru IMM și să le reclasifice.

Nu știm dacă este o coincidență că auditul a fost realizat imediat după decizia Curții Europene de Justiție.

Nu știm cum a fost negociată aplicarea cerințelor acestui raport de audit între autoritățile române și Comisie, raport care într-un mod injust face România să piardă multe milioane (nu știm câte) din absorbție.

Statul român prin Autoritatea de Management a POS CCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a hotărât nu numai să respecte ad-litteram recomandările Comisiei, ci a trecun cu o viteză amețitoare la recuperarea banilor de la beneficiari.

Pretextul este simplu: ai declarat pe propria răspundere că ești întreprindere mijlocie, eu acum te consider mare, ai greșit, dă repede banii înapoi. Nu contează că acele date au fost verificate tot de aceeași autoritate, nu contează că firma și-a făcut datoria ca la carte, a creat locuri de muncă, a dezvoltat producția, a hrănit cu anii economia și statul. Barda retroactivității este necruțătoare

De ce ne batem noi capul cu asta când trăim vremurile pe care le trăim? Dacă aveți câteva minute, vă explic de la zero.

România are o strategie de devoltare extrem de complexă: adică țara are multe nevoi, dar am stabilit că resursele le vom aloca în câteva direcții prioritare, care aduc cea mai mare valoare adăugată acestei țări. Din bugetul României, aproximativ 2 miliarde de euro pe an se duc la bugetul Uniunii Europene, bani care se pot recupera în limita a 40 de miliarde în 7 ani din fonduri europene. Banii europeni nu vin oricum, ci pe niște direcții care contribuie la realizarea obiectivelor UE și creșterea integrării României.

Din acești bani nici 20% nu au ajuns la IMM-uri în 2007-2015, și mai puțini chiar în 2016-2023 vor ajunge.
Dezvoltarea unei pături de imm performante este marea miza a economiei. Aceste IMM-uri respectă interesul local, reinvestesc profitul în economie, inoveaza la nivel micro și ne fac viața mai bună, dau de munca majorității salariaților. Sunt stratul viu al unei economii dependentă de importuri europene și aservita interesului europeano-american. IMM-urile sunt șansa românilor la o viață bună, poate singura.

Codul fiscal se schimbă radical anual de 20 de ani, populația educată pleacă cu milioanele, firmele corecte urăsc statul și îl privesc ca pe cel mai aprig dușman, sau mai frumos spus îl privesc cu neîncredere. În acest peisaj cât se poate de real, micile detalii sunt extrem de distructive, iar retroactivitatea tinde să devină o normalitate, paravan pentru abuzuri și fugă de răspundere a funcționarului sau pentru deficiențele sistemului.

Retroactivitatea legii este deja lege în România: întărește forța inerțială a sistemului funcționăresc moștenit și ține societatea românească prizonieră în niște lucruri absurde. Mulți funcționari de bună credință nu sunt de acord cu aceste mecanisme, sistemul îi împinge să le pună în practică și sunt preocupați să își apere spatele, mai mult decât să facă dreptate.

Mai rău este că nu știm ce va urma. Toți cei care punem osul să construim ceva în țara asta suntem pândiți din umbră de imprevizibilitatea sistemului batrân și cinic, care știe că după urma noastră se poate trage: fricoși să nu supărăm pe nimeni, vom cotiza cuminți până la pensie unde vom trăi cu satisfacție sentimentul de ușurare că am supraviețuit.

Eliminarea abuzurilor statutlui și echitatea sistemului public este o miză mai mare decât autostrada Transilvania cu tot neamul ei, o moștenire pe care cu mândrie o putem lăsa copiilor noștri, chiar dacă la vremea ce va să vină ei nu vor mai înțelege actul de eroism pe care l-am făcut noi, generația care nu mai reușește să iasă din tranziție.
***
Marian Dobrilă este vicepreședinte al Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE)