Avocatul Gheorghe Piperea anunță pe Facebook că liderii PNL i-au propus să preia conducerea organizaţiei de Bucureşti, el precizând că nu a luat deocamdată o decizie şi că este interesat de un ”proiect de anvergură naţională”.
”Prieteni, zilele trecute am primit o ofertă oarecum surprinzătoare din partea PNL, de a prelua conducerea organizaţiei de Bucureşti. E o provocare. Având în vedere, însă, multiplele proiecte în care sunt implicat, precum şi perspectiva reducerii suplimentare a timpulului alocat familiei (şi aşa insuficient), va spun că nu am acceptat încă propunerea.
Trebuie să ştiţi că sub nicio formă nu am pus vreo condiţie de funcţie minimală, aşa cum ar putea rezultă din scenariile şi speculaţiile din presă. Pe mine nu mă poate scoate din postura actuală ceva meschin, ci un proiect important, de anvergură naţională, aşa cum au fost procesele pe clauze abuzive şi legea dării în plata.
Apropo, dezbaterile la această lege mi-au arătat că astfel de lucruri nu se pot face chibiţând pe margine, ci prin implicarea unor actori politici. Desigur că veţi fi de acord cu mine că fără implicarea dlui deputat Zamfir, realitatea, azi, ar fi fost că avem o frumoasă teorie, un proiect bun (aşa cum a fost şi proiectul legii falimentului scris de mine în 2009 şi închis în sertare timp de 5 ani şi, ulterior, abandonat) şi atât”, a scris Piperea pe pagina de Facebook miercuri seara.
El şi-a asigurat prietenii virtuali că indiferent de decizia luată va rămâne ”un om al cetăţii şi un luptător pentru drepturi şi libertăţi, dar şi un aliat al tuturor celor aflaţi în restrişte care mă vor fi chemat în ajutor” şi le cere sfatul în privinţa deciziei.
”Şi vă asigur că nu agreez nici tipul actual de politică, anacronic şi chiţibuşar, nici multe dintre feţele politice obosite care, în interes naţional şi pentru binele generaţiilor viitoare, trebuie să facă 10 paşi înapoi. În orice caz, dacă aş decide să mă implic într-un astfel de proiect, aş păstra tandemul cu Dan Zamfir. E evident că a fost un pact reuşit şi nu un act efemer de prestidigitaţie”, a subliniat avocatul.