joi

28 martie, 2024

10 iunie, 2015

monikaEuroparlamentarul Monika Hohlmeier (PPE, foto) propune ca dezbaterile privind statul de drept să nu se mai concentreze doar în jurul Ungariei, dând ca exemplu problemele din România sau Slovacia, informează un comunicat al grupului PPE din Parlamentul European.

Parlamentul European urmează să voteze miercuri o rezoluţie privind Ungaria care, printre altele, menţionează pedeapsa cu moartea, imigraţia şi statul de drept.

Europarlamentarul Monika Hohlmeier, purtătoarea de cuvânt a grupului PPE în Comisia de Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne a PE, a apreciat că „dezbaterile privind statul de drept nu ar trebui să se concentreze numai în jurul Ungariei”.


„Ieri am fost de acord cu vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, care a afirmat că ne confruntăm cu câteva provocări pentru statul de drept în câteva state membre.

Mă gândesc la România, Slovacia, Ungaria, au fost câteva probleme şi în Grecia şi chiar în Italia.

Cred că UE trebuie să găsească un mod eficient de a consolida statul de drept şi să ajute statele membre să aibă un sistem judiciar bun, cu tratament corect pentru diferitele grupuri ale societăţii, cu reguli democratice corecte.

Prin urmare, sunt de acord cu metoda propusă de Timmermans, întâi să avem un cadru pentru statul de drept, apoi să ne implicăm într-un dialog structurat pe acel cadru cu fiecare stat membru care are o problemă cu statul de drept”, a afirmat Monika Hohlmeier.


În ceea ce priveşte pedeapsa cu moartea, europarlamentarul Esteban Gonzalez Pons a afirmat că „grupul PPE s-a opus ferm întotdeauna pedepsei cu moartea”.

„În Ungaria, a fost doar o dezbatere naţională pe această temă şi nu înseamnă că vor accepta pedeapsa capitală. Premierul ungar a afirmat clar că acest subiect nu este pe masă. Prin urmare, nu avem nicio îndoială că Fidesz, ca un partid democratic şi membru al familiei PPE, va respecta Carta Drepturilor Fundamentale a UE şi va interzice pedeapsa cu moartea, aşa cum a făcut întotdeauna”, a precizat vicepreşedintele grupului PPE.

Referitor la imigraţie, Gonzalez Pons a subliniat că aceasta nu este o provocare doar pentru Ungaria. „Este o provocare pentru întreaga Europă şi împreună trebuie să găsim cea mai bună modalitate de a rezolva această problemă. Acest lucru înseamnă că grupul PPE şi Parlamentul European nu îşi pot permite să evite o dezbatere extinsă asupra imigraţiei în Ungaria şi în alte ţări în care ideile extremiste şi xenofobe sunt în creştere”, a subliniat el.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: