Recente analize disponibile public arată faptul că în contextul pandemiei COVID-19 achizițiile de autoturisme “verzi” (electrice & hibride) în Europa, inclusiv în România, au cunoscut o creștere importantă în primul trimestru din 2020, deși evoluția generală a pieței auto a fost una negativă (-26,3% pe ansamblul UE+EFTA+UK, cu -22,2% în România).
Potrivit APIA, conform studiului JATO sau a celui PwC publicate recent, autoturismele electrice au înregistrat în Europa creșteri consistente atât în luna martie cât și pe ansamblul primul trimestru, Europa fiind în Trim. I din 2020 lider global pe piață autoturismelor “verzi”.
În acest context, autoturismele electrice au înregistrat în luna martie 2020 o creștere a înmatricularilor cu 15%, ceea ce corespunde unei cote de piață de 17,4%, respectiv +10,1% comparativ cu luna martie a anului trecut (JATO). Și în România, evoluția din primul trimestru 2020 a autoturismelor “verzi” este una pozitivă, acestea ajungând la o cotă de piață de 5,7%, față de doar 4,1% cât aveau în anul anterior, atât ca o consecință a scăderii volumelor autoturismelor cu motoare termice, dar și ca urmare a unui volum superior celui inregistrat anul trecut (1.575 in 2020 fata de 1.469 in 2019).
Și mai relevantă din punctul de vedere al evoluției pieței de autoturisme în functie de combustibilul utilizat, este următorul grafic, care arată evoluția lunară din primul trimestru 2020 în raport cu 2019.
Dupa cum se poate observa, in primele 2 luni autoturismele “ verzi” au inregistrat o evolutie pozitiva, contrar celei inregistrate de cele cu motoare termice clasice. În luna martie, cand impactul pandemiei COVID-19 a inceput sa se resimta, coroborat cu asteptarea demararii Programului Rabla PLUS, scaderile, desi au fost importante (-26,3% la EV si -15,6% la HEV), au fost mai mici decat cele inregistrate de cele cu motoare clasice (-35% benzina si -29,8% diesel).
Este insa de astepatat ca in lunile urmatoare, dupa demararea efectiva a Programului Rabla PLUS (la sfarsitul lui martie), achizitiile de autoturisme “verzi” sa revina la cresteri importante. Aceasta estimare este rezultatul faptului ca in acceasi perioada de timp de la inceputul programului (nr. de zile), in acest an au fost deja realizate 372 rezervari pentru achizitia de autoturisme BEV si PHEV, cu 72,2% mai mult decat in 2019, cand, in acelasi interval erau doar 215 de rezervari.
In plus, trebuie remarcat faptul ca aceasta crestere importanta a interesului pentru autoturismele electrice se produce in contextul pandemiei COVID-19 si a dificultatilor de derulare a activitatii cauzate de restrangerea activitatii in multe institutii implicate in procesul de derulare a acestui program. Este de salutat in acest context, deschiderea manifestata atat de catre MAI, cat si de catre Min. Mediului, care, intelegand necesitatea de mobilitate a cetatenilor si angajatilor in aceasta perioada, au asigurat, prin actele normative emise, continuarea programelor Rabla si Rabla Plus si mentinerea, totodata, in stare de functionare a operatorilor economici participanti.