marți

23 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat marți constituirea unei comisii prezidențiale care are ca misiune conceperea unui proiect de țară pentru România. Comisia este formată din câte doi reprezentanți ai fiecărui partid parlamentar, un...
20 septembrie, 2016
Cifrele din formula de calcul a impozitului specific pentru hoteluri, baruri și restaurante, programat să fie introdus din prima zi a anului viitor, au fost schimbate în Camer Deputaților înainte de votul final. În noua formă, comparată cu...
20 septembrie, 2016
Mai mulți specialiști IT români din Paris propun crearea unei rețele globale de centre de specialitate care să-i susțină  pe toți românii din domeniul tech, indiferent că se află în țară sau străinătate. Ideea proiectului „Romanian IT –...
20 septembrie, 2016
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în premieră, marţi, un proiect de Hotărâre potrivit căruia Petre Roman îşi reia mandatul de deputat, după mai bine de un an. Petre Roman şi-a pierdut mandatul după ce a fost găsit incompatibil...
20 septembrie, 2016
Patronatele din transporturi – FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM-  prezente marți printr-un reprezentant la lucrările Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților pe proiectul de lege RCA, au constatat că ”materialul transmis de Senat către această comisie a fost modificat brutal...
20 septembrie, 2016
Austria a început lucrările la gardul care ar urma să fie ridicat de-a lungul frontierei cu Ungaria, anunță marți Reuters, deocamdată pe o lungime de 1,8 km. Pregătirile, care implică și ridicarea unor tuburi verticale în care vor...
20 septembrie, 2016
Mii de imigranţi au fugit din tabăra Moria de pe insula greacă Lesbos din cauza unui incendiu provocat aparent de cineva în mod deliberat, anunță marți The Guardian care citează surse din poliția locală. Tabăra de refugiați din...
20 septembrie, 2016
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI) a pus în consultare publică cele 19 nume de specialiști selectați pentru a deveni  membri ai Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI). Ei au fost...
19 septembrie, 2016
Guvernul a aprobat luni o ordonanță de urgență care abrogă reducerile de 50% acordate IMM-urilor pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție cerute în achizițiile publice de bunuri, servicii...
19 septembrie, 2016
Senatul a respins luni cererea DNA de ridicare a imunității lui Gabriel Oprea în vederea acnhetării sale pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Pentru încuviințarea cererii DNA au votat 45 de senatori, împotrivă – 73,...
19 septembrie, 2016
Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri va întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea conformării statului român la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă aflați sub autoritatea sa, potrivit unei ordonanțe...
19 septembrie, 2016
Guvernul a propus luni suplimentarea numărului maxim de posturi prevăzut pentru instanțe, cu 98 de posturi de judecător și cu 66 de posturi de grefier.  Astfel, numărul maxim de posturi prevăzut pentru instanțe va fi de 14.772, față...
19 septembrie, 2016
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că PNL va face plângere penală în cazul raportului unui proiect de modificare a Legii educației care ar bloca concursurile de directori de școli pe care le organizează Ministerul Educației. Motivul...
19 septembrie, 2016
Vasile Blaga a dat luni declarații, la sediul central al DNA, despre relația sa cu şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, care a făcut un accident uşor în urmă cu două săptămâni, în timp...
19 septembrie, 2016
Partidul Rusia Unită, al lui Vladimir Putin, a câștigat detașat alegerile legislative de duminică, cu 54,3% din voturi, după verificarea a aproape 90% din buletinele de vot, permițându-i să obțină majoritatea absolută în parlament, informează AFP. Potrivit estimărilor,...
19 septembrie, 2016
Premierul Dacian Cioloş pleacă luni, după o ședință de guvern și după ce va prezenta la Parlament un raport pe teme economice,  la New York pentru Adunarea Generală ONU, în cadul căreia participă la o recepţie oferită de...
18 septembrie, 2016
Unul din corpurile neînsufleţite a fost eronat atribuit unui cetăţean român, victimă a cutremurului din Amatrice, şi trimis în România, urmând să fie exhumat şi transportat în Italia, însă rămăşiţele pământeşti ale cetăţeanului român au fost deja repatriate,...
18 septembrie, 2016
O explozie a zguduit sâmbătă seara cartierul Chelsea din Manhattan, în New York, rănind cel puțin 29 de persoane, autoritățile descriind incidentul ca fiind un act criminal deliberat, în timp ce anchetatorii spun că nu există dovezi privind...
18 septembrie, 2016
Peste 110 milioane de ruși sunt chemați duminică la urne în cadrul unor alegeri legislative pe care Rusia Unită, formațiune apropiată de Kremlin aflată la putere, ar urma să le câștige fără nici o surpriză, la încheierea unei...
18 septembrie, 2016
Consiliul Concurenţei a sancţionat 41 de companii de pe piaţa distribuţiei de uşi şi de pe piaţa distribuţiei centralelor termice şi boilerelor cu amenzi totale de 28,12 milioane lei (aproximativ 6,32 milioane euro), pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale,...
17 septembrie, 2016

Explozie în New York – 29 de răniți

O explozie a zguduit sâmbătă seara cartierul Chelsea din Manhattan, în New York, rănind cel puțin 29 de persoane, autoritățile descriind incidentul ca fiind un

Alegeri legislative în Rusia

Peste 110 milioane de ruși sunt chemați duminică la urne în cadrul unor alegeri legislative pe care Rusia Unită, formațiune apropiată de Kremlin aflată la

Explozie în New York – 29 de răniți

O explozie a zguduit sâmbătă seara cartierul Chelsea din Manhattan, în New York, rănind cel puțin 29 de persoane, autoritățile descriind incidentul ca fiind un

Alegeri legislative în Rusia

Peste 110 milioane de ruși sunt chemați duminică la urne în cadrul unor alegeri legislative pe care Rusia Unită, formațiune apropiată de Kremlin aflată la

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: