marți

26 martie, 2024

20 septembrie, 2016

protest-transportatori-2Patronatele din transporturi – FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM-  prezente marți printr-un reprezentant la lucrările Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților pe proiectul de lege RCA, au constatat că ”materialul transmis de Senat către această comisie a fost modificat brutal în ultimele 24 de ore”.

Suplimentar, transportatorii atrag atenția că ordonanța publicată luni de Monitorul oficial, prin care s-a decis termenul de 6 luni în care ar funcționa un tarif de referință, nu corespunde textului agreeat cu Ministerul de Finanțe.

Potrivit unui comunicat de presă emis marți de patronat, ”știrbirea proiectului inițial a fost făcută într-o lipsă de transparență totală chiar de către reprezentanții ASF prezenți ieri la Senat, în condițiile în care niciunul din patronatele din transporturi nu a fost invitat la discuții.”


Ce acuză transportatorii:

Textul care prevedea introducerea tarifului de referință ca principiu de bază în construcția tarifului de primă RCA a dispărut față de forma inițială negociată cu transportatorii, fiind de fapt un „copy-paste” din Ordonanța de Urgență a Guvernului care prevede ca tariful de referință să funcționeze doar pentru o perioadă de 6 luni, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere al transportatorilor.

O altă modificare semnalată este legată de dispariția plafonului de 25% raportat cheltuielilor administrative și de vânzare a polițelor ce fusese acceptat inițial în forma negociată cu Comisia de Buget Finanțe a Senatului.

Totodată, spun transportatorii, nici Ordonanța de Urgență publicată  ieri în Monitorul Oficial nu corespunde proiectului inițial de OUG publicat de Ministerul de Finanțe, varianta publicată în Monitorul Oficial nefiind funcțională întrucât exact la articolul care menționa termenul de 6 luni în care ar funcționa tariful de referință stabilește ca acesta să fie cu caracter orientativ și nicidecum obligatoriu a fi alocat ca plafon maximal.


La aliniatul 2 al aceluiași articol 18 este în mod eronat menționat art. 34, alin. 3, în loc de art. 36 alin. 3.

FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM au solicitat marți membrilor Comisiei de Transporturi din Camera Deputățiilor amânarea votului și întocmirea raportului pe varianta agreeată inițial.

Exista însă riscul ca aceste amânări să conducă la o perioadă de peste 6 luni de zile până la care acest act normativ extrem de important să fie aprobat și publicat, motiv pentru care  FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM fac un apel către toți parlamentarii din Senat și Camera Deputaților, indiferent de culoarea politică, să își asume principiile stabilite inițial, astfel încât acest act normativ să îmbunătățească cu adevărat pe termen lung piața asigurărilor RCA, înlocuind abuzurile cu normalitatea.

Totodată, privitor la  Ordonanța de Urgență, FORT, UNTRR, APTE2002 și APULUM consideră că publicarea acesteia a fost amânată special pentru a depăși momentul protestelor transportatorilor și solicită public explicații Guvernului legate atât de eroarea din actul normativ publicat, cât și de modul în care va fi aplicată plafonarea tarifelor și nivelul acestora.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: