vineri

26 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Reziliența securității cibernetice a Uniunii Europene a fost împinsă la limită pe fondul crizei de sănătate publică generate de pandemia COVID-19, potrivit unui raport al agenției europene de securitate cibernetică ENISA, citat de Euractiv. Criza, se arată în...
20 octombrie, 2020
Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare și care, ulterior, a fost exclusă din magistratură, a câștigat procesul intentat statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a constatat că...
20 octombrie, 2020
Prefectura Capitalei a modificat luni seara decizia cu noile restricții pentru limitarea epidemiei, după ce Ministerul Educației i-a indicat erorile din document. Astfel, creșele și afterschool-ul rămân în regimul față în față, iar în universități decizia este luată...
20 octombrie, 2020
Nicușor Dan a obținut sprijinul profesorului american de origine română Michael Horodniceanu, care a condus timp de mai mulți ani tot ce a ținut de transport în New York, inclusiv Poliția Rutieră, și a coordonat proiecte majore în...
19 octombrie, 2020
Marius Eduard Moise, comisar şef în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost pus luni sub control judiciar, de către procurorii anticorupție, pentru infracțiuni de luare de mită şi favorizarea făptuitorului ce ar fi...
19 octombrie, 2020
Masca devine obligatorie în toate spațiile publice din Capitală, iar cursurile se mută în online, începând de marți, ora 00.00, conform măsurilor anunțate luni de Comitetul  Municipal pentru Situații de Urgență, în urma ședinței în cadrul căreia s-au...
19 octombrie, 2020
Sabina Zurac (foto) a demisionat din poziția de director medical al Spitalului Colentina, vineri, înainte de anunțul autorităților potrivit căruia unitatea va trata exclusiv pacienți cu noul coronavirus, în contextul epuizării locurilor de internare din rețeaua Covid-19. Spitalul...
19 octombrie, 2020
RePatriot anunță luni lansarea unei aplicații care apropie românii de pretutindeni – RePatriot App, cu ajutorul căreia ”poți fi mereu conectat cu oportunitățile pe care români din toata lumea le oferă, cum ar fi locuri de muncă în...
19 octombrie, 2020
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni un număr de 2.466 de cazuri noi de Covid-19, din 8.040 de teste, ceea ce înseamnă o pondere record de 30,7% a testelor pozitive. Numărul pacienților în stare gravă aflați la...
19 octombrie, 2020
Creșele și unitățile afterschool pot funcționa în continuare chiar dacă indicele de infectare trece de 3 la mie, a anunțat luni premierul Ludovic Orban. „Nu fac parte din activitățile care intra în restrictrictii cele din creșe și afterschool-uri....
19 octombrie, 2020
Peste un sfert dintre copii nu au acces la educația online, arată un studiu realizat de Salvați Copiii România. 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin, parțial sau total, resurse materiale necesare învățământului online. Studiul...
19 octombrie, 2020
În 2020 au fost decontate concedii medicale în valoare de 342 de milioane de lei lunar, a anunțat duminică, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Astfel, valoarea totală a concediilor medicale decontate până în...
19 octombrie, 2020
Un grup de 15 state europene solicită Comisiei Europene să dezvolte urgent o strategie de combatere a dezinformării legate de rețelele de telecomunicații 5G, pe fondul unor îngrijorări tot mai pronunțate cu privire la riscul ca UE să...
19 octombrie, 2020
A doua cea mai mare economie a lumii a înregistrat o creștere de 4,9% din PIB în trimestrul al treilea din 2020, față de aceeași perioadă din 2019, potrivit datelor comunicate luni de autoritățile chineze. Ritmul de creștere...
19 octombrie, 2020
Purtarea măştii de protecţie va deveni obligatorie în toate spaţiile din Bucureşti, iar cursurile şcolare vor trece în sistem online, după ce incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit pragul de 3 la mia...
18 octombrie, 2020
Conducerile reunite ale alianței USR – PLUS au adoptat sâmbătă programul de guvernare pe care doresc să-l implementeze după alegerile generale. Alianța a anunțat deja că va intra la guvernare alături de PNL. Programul va fi prezentat public,...
18 octombrie, 2020
Capitala a depășit pragul de trei cazuri Covid-19 la o mie de locuitori, raportat la numărul cumulat din 14 zile, potrivit calculelor făcute de Direcția de Sănătate Publică pe baza aceluiași indicator folosit și de Guvern: populația de...
18 octombrie, 2020
Alexandru Rafila a criticat dur, la Digi24, măsurile luate de  Nelu Tătaru pentru combaterea pendemiei și a explicat cum ar fi organizat el Ministerul Sănătății și isntituțiile subordonate, dacă s-ar fi aflat în locul acestuia. Alexandru Rafila, reprezentantul...
18 octombrie, 2020
România trebuie să devină mai competitivă, este mesajul transmis de comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, aflat joi într-o vizită la București. Oficialul a participat la întâlniri cu mai mulți membri ai cabinetului Orban, principalele teme...
17 octombrie, 2020
Liberalii au sesizat CCR cu privire la legea care mărește de la 500 la 1.200 de lei Indicele Social de Referință (ISR), în raport de care sunt stabilite indemnizația de șomaj, indemnizația pentru persoanele cu dizabilități și sprijinul...
17 octombrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: