joi

15 august, 2024

Razvan Diaconu

Comisia Europeană a anunțat marți că Republica Moldova a semnat Acordul UE privind achizițiile publice comune, aprofundând cooperarea cu UE în domeniul sănătății. Moldova a devenit a 38-a țară care semnează acest acord, fiind cea de-a șasea țară...
9 iulie, 2024
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a pierdut apelul în procesul cu First Bank, aceasta fiind prima decizie definitivă din cele 19 dosare care vizează amenzile acordate băncilor pentru că ar fi înşelat clienţii prin calcularea ratelor în...
9 iulie, 2024
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a sosit luni la Beijing pentru discuţii cu preşedintele chinez Xi Jinping. Vizita a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, citat de Reuters. Ministrul de externe al Ungariei, Peter...
8 iulie, 2024
Un atac rusesc a produs cel puţin patru morţi într-un centru medical din Kiev, au anunţat autorităţile ucrainene, la doar câteva ore după un atac masiv purtat asupra celui mai mare spital de copii din Ucraina. „Căderi de...
8 iulie, 2024
Apărarea antiaeriană poloneză ar putea proteja spațiul aerian asupra regiunilor de frontieră ale Ucrainei, a sugerat sâmbătă vicepreședintele camerei superioare a Ucrainei omologul său polonez. Președintele Senatului Polonez, Małgorzata Kidawa-Błońska, președintele Parlamentului Lituanian, Viktoria Čmilytė-Nielsen și vicepreședintele Consiliului...
8 iulie, 2024
Dumitru Jeanu, candidatul Partidului Social Democrat, a câştigat alegerile pentru Primăria Costineşti la o diferenţă de 12 voturi faţă de principalul său contracandidat Gheorghe Mechenici de la PNL. Dumitru Jeanu este primarul în funcţie al localităţii, notează News.ro....
8 iulie, 2024
Comisia Europeană a publicat raportul pe baza căruia a impus tarife vamale provizorii producătorilor de mașini din China pentru vehiculele importate în UE. Din acest raport reiese că Guvernul Chinei nu a fost foarte cooperant cu autoritățile europene....
7 iulie, 2024
Medicii legiști critică ordonanța antidrog și susțin că documentul are multe prevederi imposibil de aplicat. În plus, spun medicii legiști, ordonanța lasă loc de interpretări și abuzuri. Un punct de vedere în acest sens a fost transmis de...
7 iulie, 2024
Capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut, în ultima săptămână, cu peste 7,2 miliarde de lei, totalizând 347,17 miliarde de lei, faţă de 339,90 miliarde de lei săptămâna precedentă. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres,...
7 iulie, 2024
Mii de persoane au ieșit sâmbătă pe străzile Barcelonei cu pancarte și au udat turiștii cu pistoale cu apă, nemulțumiți din cauza turismului excesiv care le face orașul de nelocuit, scrie Daily Mail. Sub sloganul: „Destul este destul!...
7 iulie, 2024
Hamas a acceptat o propunere a SUA de a începe discuţiile privind eliberarea ostaticilor israelieni, inclusiv a soldaţilor şi a bărbaţilor, a declarat sâmbătă o sursă de rang înalt din gruparea islamistă palestiniană pentru Reuters, citată de Agerpres....
6 iulie, 2024
Liderii NATO vor pleda pentru un rol mai activ al Alianţei în coordonarea ajutorului internaţional şi a pregătirii militare pentru Ucraina, dar fără a stabili deocamdată un termen pentru intrarea în organizaţie a acestei ţări devastate de război,...
6 iulie, 2024
Candidatul reformist Massoud Pezeshkian a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Iran, devansându-l pe ultraconservatorul Said Jalili, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne de la Teheran. Deputatul Pezeshkian, scrie Agerpres, a strâns peste 16 milioane de...
6 iulie, 2024
Revoltă uriașă printre șoferi din cauza ordonanței care prevede că cei care refuză să sufle în drugtest sunt lăsați fără permis până vin rezultatele testelor biologice. Iar asta poate dura luni de zile. Cu atât mai mult cu...
5 iulie, 2024
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât vineri scăderea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75 la sută pe an, de la 7,00 la sută pe an, începând cu data de 8 iulie...
5 iulie, 2024
Premierul britanic Rishi Sunak şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de lider al Partidului Conservator, în urma înfrângerii categorice suferite în alegerile legislative desfăşurate joi. Potrivit The Guardian, el mai rămâne lider al conservatorilor până la desemnarea unui...
5 iulie, 2024
Echipa Olimpică a României pentru Jocurile Olimpice Paris 2024 va fi compusă din 107 sportivi, la 18 discipline sportive, conform calificărilor confirmate până vineri, anunţă Agenția Națională pentru Sport. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris...
5 iulie, 2024
Un cuplu de farsori ruși, care adesea vizează și compromit demnitari străini, a fost decorat la Kremlin, anunță Euractiv. Agenția RIA a publicat o poză cu cei doi farsori – Vladimir Kuznetsov și Alexei Stoliarov, care folosesc pseudonimele...
5 iulie, 2024
Mașinile electrice chinezești care intră în UE începând de vineri se vor confrunta cu ”taxe de echilibrare a subvențiilor” de până la 37,6%. De vineri, vama UE va cere garanții bancare de la companiile afectate și va decide...
4 iulie, 2024
Preşedintele american Joe Biden a promis miercuri să rămână în cursa prezidenţială americană. În cadrul unei întâlniri private cu peste 20 de guvernatori democrați, întâlnire organizată la Casa Albă, Joe Biden le-a spus acestora că a fost supus...
4 iulie, 2024

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: