miercuri

24 iulie, 2024

31 ianuarie, 2017

Cancelarul Austriei, Christian Kern

Guvernul austriac de coaliţie a anunţat, luni, că va restricţiona accesul muncitorilor est-europeni pe piaţa muncii, măsură conținută de un pachet de politici publice menit să contracareze ascensiunea Partidului Libertăţii, de extremă-dreapta, relatează Reuters.

Partidul Libertăţii (FPOe) conduce în sondajele de opinie de mai multe luni, pe fondul nemulţumirii publice faţă de cei peste un milion de imigranţi care au intrat în Europa în ultimii doi ani şi a temerilor privind impactul lor asupra locurilor de muncă şi securităţii.

Candidatul FPOe a fost pe punctul de a câştiga alegerile prezidenţiale din Austria, într-un tur doi ”cu repetiție”, rezultatul inițial al alegerilor prezidențiale din Austria fiind anulat de Curtea Constituțională din cauza neregulilor petrecute la votul prin corespondență.


În condiţiile în care anul viitor vor avea loc alegeri parlamentare, cancelarul Christian Kern, membru al Partidului Social-Democrat (SPOe), speră că pachetul de măsuri va ajuta politic coaliţia creată în urmă cu opt luni alături de conservatori, care este percepută, de cele mai multe ori, ca fiind ineficientă.

Cancelarul Kern a propus în ianuarie întoarcerea la un sistem care le dă angajaţilor localnici prioritate la locurile de muncă din sectoarele unde lucrează multe persoane din statele membre UE mai sărace, din estul Europei.

Sistemul a fost aplicat temporar, în perioada 2004-2011, după ce statele foste comuniste au aderat la blocul comunitar.

Guvernul austriac își propune să exercite presiuni asupra Comisiei Europene pentru a permite implementarea unui sistem similar, susţinând o „reducere şi limitare a forţei de muncă străine”.


Este puţin probabil ca Bruxelles-ul să accepte un astfel de sistem, notează Reuters, deoarece contravine principiului fundamental al UE privind libertatea de circulaţie a persoanelor.

Programul guvernamental mai include interzicerea vălurilor musulmane burka şi niqab, iar angajaţilor din administraţie li se va interzice să poarte simboluri religioase la muncă.

În Austria, ţară cu populaţie majoritar catolică, trăiesc circa 600.000 de musulmani din totalul de circa 8,7 milioane de locuitori.

Partidul Poporului, conservator, partener minoritar al coaliţiei, a promovat în guvern măsuri mai dure privind securitatea, inclusiv urmărirea electronică a foştilor jihadişti.

SPOe s-a opus, însă, apelului conservatorilor de a scădea şi mai mult plafonul annual de cereri de azil, acceptând în schimb să înăsprească actualele controale de la frontieră şi să susţină măsuri precum stimulente mai mari pentru repatrierea volutară.

Acordul mai prevede impunerea cotei de 30% femei în componența consiliilor de supraveghere ale companiilor şi un plan prin care multinaţionalele străine, în special firmele online, să plătească aceeaşi taxă pentru veniturile din publicitate ca şi presa.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: