vineri

19 aprilie, 2024

14 iulie, 2020

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz

Austria va interzice, începând de joi, 16 iulie, cursele aeriene regulate directe din România, conform unui ordin al ministrului austriac al Sănătății, care a actualizat lista țărilor considerate cu „risc de SARS-CoV-2”, informează agenţia APA, preluată de Agerpres.

În urmă cu o săptămână, Guvernul de la Viena a emis avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, invocând o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări

În total, lista țărilor cu risc de coronavirus întocmită de Austria cuprinde acum 18 state. Pe lângă România, pe lista acestor țări au mai fost incluse toate statele din Balcanii de Vest și Egiptul.


Potrivit APA, sunt de aşteptat efecte semnificative asupra reţelei de legături aeriene ale companiei Austrian Airlines, ale cărei curse pe relaţiile Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgorica, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna spre Vienna-Schwechat vor rămâne anulate cel puţin până la sfârşitul lunii iulie.

Rămân în continuare interzise zborurile dinspre Belarus, China, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

În schimb, de joi vor putea fi reluate zborurile din regiunea italiană Lombardia.

Vor fi totuşi exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri, bolnavi, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură.


Ungaria era ultimul stat care, acum 2 zile, a decis noi restricţii în ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare de miercuri, pentru a preveni răspândirea coronavirus în urma reapariţiei unui număr mare de cazuri în mai multe ţări, inclusiv România.

România se află pe lista de restricții de călătorie în 10 state europene.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: