5 mai, 2016

zegreanPreședintele CCR, Augustin Zegrean, a afirmat joi că există multe legi declarate neconstituționale și că Parlamentul are restanțe în ceea ce privește corectarea sau corelarea legilor.

„Numai să luăm o bâtă, să îi batem cu bâta, că altceva ce să mai putem face. Noi chiar ținem o evidență pe site-ul Curții, unde toată lumea poate să vadă care legi au fost declarate neconstituționale, ce s-a întâmplat cu ele. În principal, este vorba despre o ordonanță, 55 — domne, faceți ceva. N-au făcut nimic nici până în ziua de astăzi. Și multe altele. Dar sigur, în noianul acesta de legi, peste 14.000 de legi în vigoare, este greu să le mai corelezi, trebuie doar să o luăm de la capăt. Să le ștergem, să facem altele, nu?”, a declarat Augustin Zegrean, întrebat ce se poate face în condițiile în care în Parlament nu au fost „puse în acord” multe decizii ale CCR.

Exemplul oferit de președintele CCR, Ordonanța 55/2014, supranumită ”Ordonanța Dragnea”, se referă la migraţia aleşilor locali, care au putut să își păstreze funcția chiar dacă, într-o perioadă limitată de timp, au schimbat partidul.


Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a mai anunțat joi, că şi-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar.

”V-am spus că nu cred că am să rezist şi nu am rezistat”, a răspuns Augustin Zegrean, întrebat dacă şi-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar.

Augustin Zegrean a fost deputat în perioada decembrie 2004 – iulie 2007 şi senator între 1990-1992.

Mandatul lui Zegrean la CCR expiră în iulie 2016, Administraţia Prezidenţială urmând să numească un înlocuitor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: