Pacienții cu Covid-19 asimptomatici sau cu forme ușoare nu vor mai fi internați, ci izolați la domiciliu, și lor nu li se vor mai face analize de laborator și radiografii pulmonare. Aceștia vor fi monitorizați prin telefon de către medicii de familie, precizează noile reguli privind testarea și tratarea pacienților cu Covid-19.
Noile reglementări au fost elaborate pentru a reduce presiunea exercitată de creșterea incidenței bolmavilor cu coronavirus asupra spitalelor și pentru folosirea cât mai eficientă a testelor, pentru identificarea cazurilor noi. Pentru a ține epidemia sub control, ponderea testelor pozitive în numărul total al testelor efectuate trebuie să fie de aproximativ 5%.
Măsurile sunt conținute într-un Ordin al ministrului Sănătății publicat miercuri în Monitorul Oficial.
Principalele prevederi:
- Pacienții fără simptome și cei cu forme ușoare de Covid-19 nu trebuie să meargă la spital, ci se izolează acasă, sub monitorizarea medicului de familie. Ei vor ajunge în spitale doar dacă starea lor de sănătate se înrăutățește și dacă îprezintă factori de risc de agravare a bolii.
- Acești pacienți nu vor fi evaluați prin analize de laborator sau radiografie pulmonar (nu se mai face evaluarea stării de sănătate, la spital, în primele 48 de ore de la pozitivare, așa cum se procedează acum).
- Cei cu simptome medii și grave ajung la spital, unde se va face o triere reglementată pentru a nu se produce aglomerări și a nu fi favorizată transmiterea coronavirusului: Pentru triajul simptomaticilor, conform definiției de caz, în UPU/CPU, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar în siguranță, aceste zone se pot utiliza teste de detecție a antigenelor SARS-CoV-2. Concomitent cu testul rapid se va face și recoltare pentru RT-PCR. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolați imediat în zonele Covid; pacienții cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menținuți în zona-tampon dacă prezintă simptome care necesită spitalizare; dacă nu necesită spitalizare, acești pacienți vor fi lăsați la domiciliu până la primirea rezultatului RT-PCR. Pentru asimptomatici nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide.
- Până la confirmarea infecției, persoanele care prezintă semne și simptome sugestive specifice definiției de caz se izolează la domiciliu sau la o altă locație aleasă de aceasta. În acest caz, persoanele aflate în această situație au obligația de a contacta și informa medicul de familie despre ipoteza în care se află, inclusiv cu privire la locul în care au decis să se izoleze. Medicul de familie are obligația luării în evidență și monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective și transmite direcției de sănătate publică fișa de monitorizare a persoanei izolate.
- După 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru pacienții declarați vindecați de COVID-19, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu este necesar aviz epidemiologic și nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2. Vor purta măști în colectivitate timp de 10 zile.
- Pacientul pozitiv nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 de zile de la vindecare, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuși se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă.
Medicii de familie vor evalua la distanță starea de sănătate
Ordinul clarifică atribuțiile mediciilor de familie în tratarea și supravegherea cazurilor Covid-19, iar o OUG aprobată săptămâna trecută de guvern arată că aceștia vor fi plătiți cu 105 lei pentru fiecare pacient cu coronavirus monitorizat.
Medicul de familie este cel care va face, la distanță (telefon, online etc.), evaluarea stării de sănătate a persoanelor infectate, pe baza unui chestionar în care sunt bifate simptomele, și va încadra pacientul într-una dintre cele trei categorii posibile:
- Pacienți asimptomatici sau cu simptome ușoare, care nu necesită internare – se pot izola la domiciliu sau la locația declarată, în situația în care declară că au condiții de izolare, sau într-o locație alternativă atașată unei unități sanitare, ori în spații special desemnate în cazul în care nu au condiții de izolare; în cazul izolării la domiciliu sau în locația declarată de pacient, medicii de familie vor monitoriza zilnic starea de sănătate. Acești pacienți asimptomatici/simptomatici cu forme ușoare ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, declarați vindecați fără al doilea test de control, își pot relua activitățile curente și profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii acasă și la locul de muncă pentru încă 10 zile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
- Pacienții simptomatici cu factori de risc, la recomandarea medicului de familie, la solicitarea și cu acordul lor, vor fi transportați prin intermediul ambulanței la spital, unde vor fi evaluați clinic, prin teste de laborator, și, dacă se consideră necesar, examinare radiologică pulmonară sau examen computer tomografic. Evaluarea se poate face prin internarea pacientului, prin spitalizare de zi, sau fără internarea pacientului (consult și examene paraclinice la camera de gardă/UPU/CPU);
- Pacienții simptomatici cu forme medii sau severe vor fi internați, cu acordul lor, în spitale de faza I sau II care au în structură secții de terapie intensivă sau în spitale-suport, în cazul în care spitalele de faza I sau II nu au secții de terapie intensivă, perioada de internare fiind stabilită de medicul curant.