Academia de Studii Economice din Bucureşti ocupă primul loc în România și se clasează în grupa 201-300 în clasamentul „2020 Times Higher Education University Impact Rankings”. academia de studii economice din Bucureşti, anunță un comunicat al instituției, este prezentă pentru al doilea an consecutiv în acest clasament.
Times Higher Education University Impact Rankings reflectă impactul universităţii în societate conform obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. Dat publicității la 22 aprilie a.c., acest clasament reunește 766 universități evaluate din 85 de țări.
ASE se situează pe locul 201-300 în clasamentul general și pe primul loc în România, alături de Universitatea din București, în ediția 2020 a acestui clasament.
Consorțiul Universitaria este reprezentat, de asemenea, de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca.
Detalii privind prezența universităților românești în acest clasament pot fi consultate AICI-LINK.
ASE este liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România şi Europa de Sud-Est, cu o bună reputaţie internaţională, concretizată în situarea pe poziţii notabile în edițiile din ultimii ani ale clasamentelor internaţionale de prestigiu.
În anul 2020, ASE scoate la concurs peste 7350 de locuri la programele universitare de licenţă, dintre care aproape 3 000 de locuri la forma de finanţare la buget.