joi

25 aprilie, 2024

2 mai, 2018

Zeci de mii de susținători ai liderului protestatar din Armenia, Nikol Pashinyan, au răspuns apelului său la nesupunere civică și grevă generală, blocând drumurile importante și clădirile guvernamentale.

Protestele se desfășoară de mai multe săptămâni și au condus la demisia fostului premier Serzh Sargsyan, iar miercuri s-au extins și în alte orașe importante, nu doar în capitală (Erevan).


Parlamentarii partidului de guvernământ au refuzat marți să-l susțină pe Nikol Pashinyan ca prim-ministru interimar, iar acesta a reacționat chemând populația la grevă generală.

Autovehicule și camioanete blochează intersecțiile din capitală, stațiile de metrou au fost închise de protestatari,  și a fost oprit traficul spre aeroportul principal.

de asemenea, au fost blocate intrările unor ministere, câte rute de cale ferată (trenurile nu mai circulă între capitală și cel de-al doilea oraș ca mărime, Gyumri), și sunt afcetate câteva puncte de control de la granița cu Georgia.

În orașul Vanadzor, masele de demonstranți au blocat primăria și mai multe clădiri oficiale, iar trei mii de angajați ai fabricii de confecții din localitate au blocat câteva dintre cele mai imprtante drumuri.


„Vom bloca străzile, aeroporturile, metroul, căile ferate, orice poate fi blocat”, a spus marți noaptea Pashinyan, citat de Reuters. „Dacă toată lumea participă la o acţiune completă de nesupunere civică, va fi o victorie totală a poporului armean. Lupta noastră este o luptă non-violentă, este o acţiune paşnică de nesupunere civică”, a adăugat acesta.

Printre cei care participă la proteste se numără profesorii și studenții.

Armenia, un fost stat sovietic, are 2,9 milioane de locuitori și este un aliat al Rusiei.

Nemulțumirile populației au dus la proteste masive, după ce Serj Sagsian, președintele Armeniei timp de 10 ani, a devenit premier, urmând modelul folosit de Vladimir Putin în Rusia.

În urma demonstrațiilor, el a demisionat din funcție, declarând că deschide calea pentru alegerea unui prim-ministru din rândurile opoziţiei.

Numai că, marți, la votul pentru învestirea lui Nikol Pashinyan, din cei 100 de deputaţi care au votat, 55 s-au opus acestuia și l-au votat numai 45 de parlamentari, în timp ce manifestanții scandau în afara clădirii „Rușine”.

Înainte de anunțarea reultatului, lideurl opoziției i-a îndemnat pe armeni să iasă în stradă şi a promis un „adevărat tsunami politic” în cazul în care Partidul Republican îi „deraiază” alegerea.

„Îndemn pe toată lumea să iasă în stradă, pentru că ei vor încă o dată să fure victoria poporului”, a acuzat el în faţa deputaţilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: