joi

25 aprilie, 2024

29 mai, 2021

O maşină a explodat sâmbătă dimineaţă în cartierul Aurel Vlaicu din minicipiul Arad. În maşină se afla o persoană, care a murit.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Agerpres, victima ar fi un cunoscut om de afaceri local, Ioan Crişan.

Maşina, un autoturism marca Mercedes, a explodat imediat după ce s-a pus în mişcare. Explozia a fost atât de puternică, încât a avariat mai multe maşini aflate în parcare și a spart geamurile unor clădiri din vecinătate.


″În această dimineaţă în jurul orei 7, am fost sesizaţi prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Arad.

Conform surselor, sunt audiate în prezent persoane care locuiesc în zona unde a avut loc explozia, în condiţiile în care suflul a spart mai multe ferestre ale blocului la parterul căruia se află supermarketul, fără a exista alte persoane rănite.

O echipă de anchetatori de la Bucureşti a plecat spre Arad, cu un elicopter, pentru a prelua cercetările în acest caz.

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.


Ioan Crişan a adus într-un bazin termal şi câţiva crocodili, cu intenţia de a dezvolta pe viitor o fermă care să producă carne de crocodil, căutată în restaurantele din unele ţări vestice, unde exporta şi somn african.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: