Apel (inutil) la rațiune: Ce deficite, ne așteaptă, de fapt

Vorba lui Jack (alias Ion Cristoiu, posesor vrâncean de bun-simț comun în cel mai pur stil englezesc), șansele de reușită ale avertismentelor raționale în privința aventurii numite pompos ”relaxare fiscală” sunt iluzorii.
S-a demonstrat de mii de ani, atunci când se flutură bani în fața oamenilor, că argumentele nu funcționează. Cu toate acestea, hai să mai facem o încercare.

Deja, după prima jumătate a acestui an, cheltuielile salariale din sectorul bugetar au ajuns la 25.123,6 miliarde lei sau 3,6% din PIB estimat pentru 2015 la suma de 701.000 lei. Sunt date publice, disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor și nu simple estimări. Fapte deja consemnate și nu influențe mai mari sau mici, prezumate dacă se va umbla în continuare la politica fiscal-bugetară.

Păi, 3,6% din PIB pe jumătate de an înseamnă 7,2% din PIB pe tot anul, fără a mai pune la socoteală majorările salariale deja prevăzute, dintre care cea de 25% pentru sectorul sanitar ( anunțată la fel de la grămadă precum și tăierile de salarii de pe vremea guvernului Boc) a fost deja anunțată ca având un cost de 1,7 miliarde lei.

Să vedem ce se scrie în Monitorul Oficial, Partea I nr. 956 din 29 decembrie 2014 referitor la Legea 182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015.

În lumina ultimelor evenimente, devine cât se poate de clar că nu va fi nici vorbă de 6,8% din PIB pe 2015, darămite 6,6% din PIB pe 2016.

Art. 2 din legea 182/2014 :

(2) Plafonul cheltuielilor de personal al bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 6,8% in anul 2015 și de 6,6% in anul 2016.

Acum, după toate declarațiile publice făcute atât de reprezentanții Puterii cât și de către cei ai Opoziției, care ne reprezintă democratic interesele naționale, ar fi interesant să ne spună și ce valoare are o lege votată în Parlamentul României. Sau ce valoare are un angajament internațional asumat după îndelungi negocieri, pentru stabilitatea financiară în cadrul UE.

Ministrul Finanțelor ne spunea la televizor atât cifrele exact negociate prin angajament, fără de care vom fi considerați neserioși pe piețele internaționale de capital (cu costurile de rigoare), precum și care ar urma să fie noile valori ale deficitului, potrivit viziunii de politică fiscal-bugetare pe care o promovează .

Plusul vine tabel vine de la angajamentul verbal luat de ministrul actual al Finanțelor de a plăti prompt orice volum de lucrări publice se efectuează pentru a termina proiectele în valoare de aproximativ 13 miliarde lei începute. Ideea nu e rea dar nici nu se verifică matematic, deoarece riscăm să ne ducem cu deficitul peste pragul limitativ de 3% din PIB. De unde și semnul întrebării.

Ideea era că nu ne putem dezvolta cu deficite atât de mici, deoarece experiența a arătat că, în majoritatea țărilor, au existat deficite semnificativ mai mari în perioadele de dezvoltare. Există însă o fisură de logică în acest raționament, deoarece deficitele respective, făcute teoretic strict pentru investiții și peste un buget altminteri echilibrat ( ceea ce nu e cazul nostru), sunt o condiție necesară dar nu și suficientă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă ne asumăm un deficit mai mare, nu avem cum să consumăm perceptibil mai mult la nivelul populației, decât indirect, pe măsură ce efectele benefice se vor vedea. Altminteri, acumularea de datorie publică ar fi sigură dar rezultatul pozitiv în privința stimulării creșterii economice este nesigur. Iar asta dintr-un motiv simplu: consumatorii sunt liberi să consume de unde vor ei, nu neapărat din propria producție.

Desigur, investițiile guvernamentale se pot face doar în propria țară și rezultatele lor rămân acolo.

Din păcate, dacă nu s-ar oferi nimic la salarii, susținerea pentru creșterea deficitului pentru investiții ar fi nulă. Ceea ce explică de ce se vine simultan și cu măsuri pentru stimularea mediului de afaceri și cu indexări, la fel de șocante pentru un occidental prin dimensiuni ca și tăierile salariale din 2010.

Apropo, hai să facem un exercițiu simplu de aritmetică din clasele primare. Se dă o cheltuială asumată de 9,3% din PIB cu salarizarea bugetarilor, se rămâne fără bani strânși prin impozite pentru plata acestor bugetari și pentru plata pensiilor majorate și se găsește un singur împrumut în condiții rezonabile pentru a face rost de banii necesari, cu condiția încadrării în plafonul de 7% din PIB.

Ia încercați să vedeți ce idee vă vine, în decurs de cinci secunde. 7% din 9,3% fac 75%. Prin urmare, dacă tăiem 25% din salarii, ne încadrăm în plafon și putem lua banii. Deloc savant, dar extrem de eficient, nu ? Partea hazlie este că nu am mai fi avut nevoie de împrumut din acest punct de vedere, dacă nu am fi avut și obligația (nu importă cum stabilită) de a plăti în continuare pensiile majorate ( motivul principal pentru care am crescut atunci TVA-ul cu cinci puncte procentuale, de unde am ajuns la dezbaterea din zilele noastre cu revenirea la cota standard de 19%).

Două observații se impun, în context, chiar și cu riscul de ”a fluiera în biserică” :

Prima. Până în prezent, din împrumutul de circa 20 de miliarde de euro luat pentru traversarea crizei, nu am plătit decât banii datorați către FMI (mai exact BNR a achitat două treimi acești bani, nu Ministerul Finanțelor). Banii datorați către UE ( doar cinci miliarde euro din suma totală ) de-abia au început să fie achitați , cu o scutire la plata ratei pe 2016 ( prin programul convenit, anul viitor se datorează doar dobânda), plata fiind programată până prin 2021. Va urma atunci declanșarea plăților către Banca Mondială și stingerea totală a împrumutului se va produce tocmai în 2023. Dacă se întâmplă ceva acum, după cum am pus problema față de creditori și câtă responsabilitate arătăm, nu ne va mai ajuta nimeni cu un împrumut peste împrumut.

A doua, în mod ciudat, nu se vorbește nimic despre indexarea pensiilor pe 2016. Deja majorate inutil pe 2015 cu 5% ( ?!) din perspectiva păstrării puterii de cumpărare. Fie și dacă ținem cont numai de reducerea prețurilor la alimente și la medicamente.

Evident, nu trebuie prea multă imaginație pentru a intui că, imediat după ce trece iureșul Codului Fiscal și al salariilor pentru bugetari, va veni rândul celor cinci milioane de primitori de pensii ( pensionari în sens clasic, cu vârsta și vechimea legală necesare sunt doar vreo două milioane persoane).

Oare ce influență negativă se va mai adăuga în anul electoral 2016 ? S-ar putea ca procentul din PIB (7 miliarde de lei) discrepanță de analiză a datelor între Ministerul Finanțelor și Consiliul Fiscal pe două canale TV diferite, dar în aceeași zi și la aceeași oră, să pară o nepotrivire minoră.