17 decembrie, 2013

România a intrat pentru prima dată, după aproape 20 de ani, pe excedent în comerțul cu produse agroalimentare, înregistrând un plus de peste 3 milioane de euro după primele nouă luni ale anului, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„România nu a mai fost pe plus în comerțul cu produse agroalimentare din 1994, iar acum, la nouă luni, avem deja un excedent de 3,2 milioane de euro. Cred că vom încheia anul 2013 pe plus, ținând cont că datele actuale sunt doar pentru trei trimestre. Am reușit să obținem din exporturile de produse agroalimentare, până la finele lunii septembrie, aproape 3,51 de miliarde de euro”, a spus Daniel Constantin.

Potrivit datelor Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în primele nouă luni din acest an, România a exportat peste 8,1 milioane de tone de produse agroalimentare în țările intra și extracomunitare, în creștere cu peste 36% față de aceeași perioadă din 2012. Sumele încasate din exporturile de produse agroalimentare au totalizat 3,509 miliarde euro. În perioada similară a anului trecut acestea au fost de numai 2,882 miliarde de euro.


Exporturile de cereale au devenit, în ultimii ani, tot mai profitabile pentru România, grâul, semințele de floarea-soarelui, porumbul românesc continuând să fie printre cele mai căutate produse agricole pe piața externă. Numai în primele nouă luni ale acestui an, exporturile de cereale au reprezentat o pondere cumulată de peste 40% din totalul încasărilor la nouă luni.

  • exporturile de grâu au totalizat 683,15 milioane euro pentru 3,24 milioane de tone,
  • exporturile de porumb – 355,23 milioane euro pentru 1,23 milioane tone,
  • exporturile de semințe de floarea soarelui – 327,87 milioane de euro pentru o cantitate de 732.310,7 tone.

În topul exporturilor se mai află țigările de foi și trabucurile cu un total de 378,32 milioane de euro (24.028 tone), orzul cu 206,28 milioane de euro (1,048 milioane de tone), animalele vii, respectiv ovine și caprine cu 116,97 milioane de euro și cele din specia bovine cu 100,9 milioane de euro.

Pe de altă parte, în primele nouă luni din 2013, România a importat peste 4,2 milioane de tone de alimente și produse agroalimentare, o cantitate mai mică cu 5 procente față de aceeași perioadă a lui 2012. Valoarea produselor importate a fost sensibil mai scăzută decât cea încasată din exporturi, respectiv 3,506 miliarde euro, fiind însă mai mare cu aproximativ 3,8% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Pe lista importurilor României de produse agroalimentare s-au clasat pe primele locuri aceleași produse ca și în anii anteriori:

  • carnea de porc, proaspătă sau refrigerată, cu o valoare de 184,727 milioane de euro (104.381 tone),
  • zahăr cu 167,49 milioane euro pentru 321.495 tone
  • turte și alte reziduuri solide cu încasări de 137,28 milioane euro pentru 322.866 tone.

În aceste condiții, România a înregistrat la nouă luni un excedent de 3,21 milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, față de un deficit de 494 de milioane de euro în aceeași perioadă din 2012.

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerțul agricol al României, atât pe livrările de produse agroalimentare către această destinație cât și pe achizițiile din statele membre

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: