După ce copilul a dat examen pentru a intra în clasa a cincea, admiterea în clasa a noua relevă un fapt elementar. Colegiul de informatică la care va finaliza gimnaziul este, de fapt, o şcoală generală situată lângă o piaţă. Deghizată sub o denumire pompoasă şi mereu în topul naţional ca medie de admitere.
Pur şi simplu, dacă ar fi să dai admitere la un liceu sportiv sau de artă sau religios etc. ar trebui să dai probe de aptitudini. Însă pentru informatică, unde deja elevii au acumulat patru ani de studii în plus faţă de semenii lor din ţară, onor ministerul a considerat că nu e nevoie de o ”probă de aptitudini”, precum la engleză, la handbal, la desen sau religie.
Raţiunea pentru care statul a alocat resurse pentru pregătirea timpurie a unor viitori informaticieni pentru a-i pune apoi la comun cu cei care n-au avut tangenţă cu subiectul, ţine, în termeni populari, de „noaptea minţii”. Anul trecut, primul elev de clasa a opta rămas aici la liceu a fost de-abia al optulea intrat după evaluarea naţională.
Cam jumătate dintre elevi nu şi-au putut continua aici studiile, calate în urmă cu patru ani pe informatică, şi s-au împrăştiat la alte unităţi de învăţământ. În principal pentru că au obţinut câteva zecimi sau sutimi de punct mai puţin decât alţii veniţi de pe cuprinsul ţării la poezii, proze şi gramatică, a se citi pe scurt, la limba română ( prioritară chiar şi la departajare, faţă de matematică. La un liceu de informatică!).
Or, formarea de informaticieni e prozaică, nu formează poeţi. În plus, ce să vezi, se face în proporţie covârşitoare, din motive obiective, în limba engleză. După cum se poate vedea la un popular post TV, din potenţiali informaticieni poţi face oratori de succes dar din oratori de succes n-a prea făcut nimeni informaticieni de valoare.
De ce se complace corpul didactic, altminteri valoros, în această situaţie e greu de înţeles. Practic, nimeni nu a reuşit să le deseneze sportiv-religios şi alte asemnea aptitudini onorabile celor de la minister cum e cu informatica. La care, după cum ştiţi, spre deosebire de desen, atletism sau valori penticostale, se pricepe toată lumea.
Ce urmează apoi ? Chinul de a face media ridicolă în predare, între cei cu patru ani de informatică în spate, CARE AU DAT DEJA UN EXAMEN în urmă cu patru ani ( acum nul şi neavenit) şi cei new- entry, veniţi pe filiera obtuz democratică a egalităţii universale între elevi dar potenţial zero barat în materie de informatică.
Desigur, este un apel cam puţin şi târziu către o raţiune subţiată şi întârziată de treburi ministeriale importante. Dar poate cuplează şi alţii pentru a schimba o stare de fapt bazată pe o celebră vorbă, folosită pe post de argument ( aproape religios dar cam nesportiv şi fără viziune artistică) care ne mănâncă zilele şi nervii: „aşa se face”.
Pentru conformitate, facem precizarea că la liceele de arte vizuale, sportive şi filologie Waldorf ( sic !), nota la aptitudini contribuie cu 75% la media finală, doar 25% venind din media de admitere ( 20% din nota la evaluarea naţională şi 5% din media anilor de gimnaziu). La artele nevizuale ( muzică, coregrafie, teatru) aptitudinile contribuie cu 50% iar la profilul teologic cu 25%.
Simptomatic, la profilul pedagogic, proba de aptitudini e pe bază de admis sau respins şi nu contribuie cu nimic la nota finală de admitere (ceea ce, în treacăt fie spus, explică în bună parte prestaţia viitoare a profesorilor). Adică la fel ca la informatică, la care nici măcar nu s-a considerat necesar să se se dea o astfel de probă.
