joi

18 iulie, 2024

22 februarie, 2022

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunță marți că rata şomajului la sfârşitul lunii ianuarie a fost de 2,68%, mai mică decât cea din decembrie cu 0,01 puncte, scrie Agerpres.

Numărul total de şomeri la finalul lunii ianuarie 2022 a fost de 234.072 de persoane, mai mic cu 685 faţă de cel înregistrat la finele lui decembrie 2021.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 57.422 au fost şomeri indemnizaţi şi 176.650 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 2.229 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1.544 persoane faţă de luna precedentă.


Pe medii de rezidenţă, 69.828 şomeri provin din mediul urban şi 164.244 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani (60.955), urmaţi de cei cu vârsta între 50 şi 55 ani (48.627), la polul opus aflându-se persoanele tinere, cu vârsta între 25 şi 29 de ani (13.134).

Ca nivel de instruire, șomerii fără studii sau cu un nivel de instruire primar reprezintă 29,07%, cei cu un nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,88%, iar cei cu studii universitare – 4,99% din totalul șomerilor înregistrați la ANOFM.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: