Piaţa locală de IT a depășit valoarea de 9 miliarde de euro în acest an, impactul sectorului în PIB ajungând la 7%, arată datele unui studiu realizat de Asociația Patronală a Industriei de Software și servicii (ANIS).
Piața IT din România este dinamică și în continuă creștere, având în vedere că s-a dublat în ultimii 7 ani.
Mai mult, dezvoltarea pieței IT a avut loc chiar și în anul 2020, marcat de pandemie, când s-a înregistrat o creștere a volumului cu 1,1 miliarde de euro, arată studiul realizat de ANIS.
În prezent, piața IT numără nu mai puțin de 21.847 de firme, având o creștere cu 60%.
Totodată, capitalul uman din segmentul de IT și servicii este unul valoros, fiecare angajat produce aproximativ 60.000 de euro anual, iar tendința e de creștere.
Rata de creștere a sectorului IT: 15 – 17% anual
Comparativ cu trendul general al creșterii economice din România, segmentul IT are o rată anuală de creștere de trei ori mai mare, procentajul fiind de 15 – 17% pe an.
Volumul pieței de telecomunicații are o creștere ceva mai moderată, ajungând de la 4,5 mld. de euro în 2015 la 5,1 mld. de euro în 2020.
Și valoarea exporturilor din domeniul IT & servicii a crescut considerabil, de 2,5 ori în ultimii cinci ani
Astfel, de la cifra de 2,5 miliarde de euro, exporturile au ajuns la un volum de 6 miliarde de euro.
În plus, volumul exporturilor de servicii R&D (cercetare și dezvoltare) s-a triplat în același interval de timp, de la 200 la 600 de milioane de euro.
Exporturile din domeniul telecomunicațiilor au înregistrat și ele o creștere de 35% în acest interval de timp.
Astfel, de la un volum de 566 milioane de euro, cifra a ajuns la 0,87 miliarde EUR. Estimările curente arată creșteri viitoare de 5% anual.
Aproape jumătate din piața de software și servicii aparține companiilor mari
- Companiile mari, cu peste 250 de angajați, au o pondere importantă în piața de software și servicii IT, reprezentând 47% din totalul volumului de afaceri generate de industrie (4 mld. euro).
- Companiile medii (cu 50 – 250 de angajați) reprezintă 20% din volum (1,8 mld. euro).
- Firmele mici (cu 2 – 49 de angajați) reprezintă 27% din volumul total al pieței (2,5 mld. euro).
- Întreprinderile micro (0 – 1 angajați) reprezintă în prezent 8% din volumul pieței (0,7 mld. euro), iar în cazul acestora se înregistrează o creștere stabilă, de aproximativ 100 de milioane de euro anual.
Aproape două treimi din volumul total al pieței este concentrat în:
- București (60%);
- Nord-Vest, cu precădere zona județului Cluj (18%);
- Vest (7%);
- Nord-Est (6%);
- Centru (5%);
- Sud (4%).
„Se remarcă însă și o scădere a ponderii Bucureștiului în total, Capitala având 64% din volumul pieței IT în 2015. Regiunea de Vest, pe de altă parte, și-a dublat ponderea în total între 2015 și 2020. Sudul este singura regiune a țării unde sunt înregistrate scăderi din ponderea totală a volumului pieței de software și servicii”, se arată în studiu ANIS.
Două treimi sunt companii cu capital străin
Configurația capitalului a rămas stabilă la nivel național. Astfel, 64% dintre companiile IT au capital străin, iar 36% românesc.
În ceea ce privește piața de telecomunicații, aceasta este dominată de companii mari, 84%, ceea ce înseamnă (4,3 mld. euro) din capitalul total.
Restul este deținut de companii medii, cu 4% (200 milioane de euro), de companii mici, cu 10% (500 milioane de euro) și de micro-întreprinderi, care au 2% din totalul pieței (aproximativ 100 milioane de euro).
Piața telecom este puternic polarizată în București, 93% dintre companiile prezente pe piață având sediile în Capitală.
Micro-întreprinderile IT devin tot mai populare
În prezent, piața IT numără nu mai puțin de 21.847 de firme, având o creștere cu 60%.
Dezvoltarea cea mai accentuată a avut loc în zona micro-întreprinderilor, unde a fost înregistrată o majorare cu 78% a numărului firmelor în ultimii 5 ani.
Pe de altă parte, în sectorul telecom se regăsesc 1.965 de firme, și poate fi observată o scădere cu 15% față de numărul companiilor active în 2015.
Numărul companiilor mari a rămas stabil, spre deosebire de cel al companiilor mici și mijlocii, care înregistrează scăderi.
Productivitatea în sectorul IT: peste 60.000 euro/ angajat/ an
- Sectorul de IT și servicii numără 147.000 de angajați, iar majoritatea (47%) sunt angajați ai companiilor mari de pe piața locală.
- 27% dintre lucrători activează în companii medii și alți 21% în companii de dimensiuni mici.
- În microîntreprinderi lucrează doar 6.525 de angajați.
- La nivelul întregului sector, însă, este remarcată o creștere constantă a numărului de angajați, de aproximativ 8-9.000 pe an.
Sectorul telecomunicațiilor este considerabil mai mic, cu 40.000 de angajați, iar în acest segment s-a înregistrat un declin. În ultimii 5 ani, numărul celor care lucrează în această industrie a scăzut cu 10%.
„Capitalul uman din cele două industrii este unul valoros. În ceea ce privește angajații din segmentul de IT și servicii, fiecare produce aproximativ 60.000 de euro anual, iar tendința e de creștere”, reiese din studiu ANIS.
Productivitatea în sectorul telecom este chiar mai mare, ajungând la 100.000 de euro pe an, dar este marcată mai degrabă de constanță.
3 din 4 angajați în sectorul IT au studii universitare
Numărul specialiștilor IT din economie crește de la an la an, cu o rată de creștere constantă, de aproximativ 8-9.000 de angajați anual, aceasta fiind corelată cu numărul de absolvenți de facultăți de profil.
Cea mai mare parte a specialiștilor IT din România (76%) are studii universitare. Restul de 48.000 de lucrători au doar studii preuniversitare.
Diferența de gen rămâne în continuare semnificativă în piața IT&C din România, doar 26% din totalul angajaților în această industrie sunt femei (53.000).
În privința vârstelor, 47% (95.000) dintre angajați au între 16 și 34 de ani, iar în intervalul 35 – 75 de ani se află 53% dintre aceștia (108.000).
Studiul ANIS analizează volumul și structura pieței IT din România, evoluția numărului de companii și de angajați, valoarea investițiilor, dar și capitalul uman și educația în tehnologie.
ANIS are peste 175 de membri: atât companii mici, cât și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară.
***