vineri

19 aprilie, 2024

11 februarie, 2013

Deputatului PSD Aurel Nechita a fost declarat incompatibil în urma unei decizii definitive și irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a informat, luni, Agenția Națională de Integritate.

Prin decizia luată în 5 februarie 2013, ÎCCJ a admis recursul formulat de ANI împotriva unei sentințe din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați asupra unui raport emis de agenție privind starea de incompatibilitate în care se afla deputatul de Galați.

Astfel, raportul ANI din iunie 2011 prin care s-a constatat incompatibilitatea lui Nechita a rămas definitiv, precizează agenția.


”Agenția Națională de Integritate a comunicat raportul de evaluare Camerei Deputaților în vederea aplicării sancțiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcție, și a interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice, în conformitate cu prevederile art. 25, alin. (1) din Legea nr. 176/2010”, a precizat ANI.

Potrivit raportului ANI, confirmat de justiție, în perioada 12.05.2005 – 19.12.2008, Aurel Nechita a exercitat, simultan, atât funcția de deputat cât și funcția de decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Aurel Nechita a fost reales deputat de galați, în Colegiul 18, la alegerile parlamentare din decembrie 2012.

Ce prevede legea 176/2010:

  • „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni” (Art. 25, alin. 1).
  • „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
  • Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate” (Art. 25, alin. 2).

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: