21 aprilie, 2020

Cancelarul german Angela Merkel a semnalat luni disponibilitatea de a finanța revenirea economică a Europei prin majorarea bugetului Uniunii Europene (UE) și prin emiterea de datorie comună, scrie Euractiv.

Liderii europeni urmează să discute problema în cadrul unei teleconferințe care va avea loc joi.

Ideea în jurul căreia s-ar putea ajunge la un compromis ar presupune ca executivul european să se împrumute pe piețele internaționale, oferind în schimb garanția unui buget UE pe termen lung și folosirea acestor fonduri pentru a genera un impact mai mare. Schema este diferită de propunerile privind emiterea de ”coronabonduri”. Împrumuturile realizate de Comisia Europeană ar presupune un risc limitat pentru state și ar fi temporare.


Întrebată dacă este deschisă propunerii înaintate de cele mai lovite state europene de criza Covid-19, Italia și Spania, de a folosi bugetul UE și emisiuni de datorie comună pentru a finanța măsurile de revenire a economiei, Merkel a apreciat că tratatele europene permit astfel de acțiuni și că s-au luat deja măsuri similare la nivelul blocului, cum ar fi finanțarea schemei de păstrare a locurilor de muncă.

”Îmi pot imagina astfel de instrumente într-un orizont de timp”, a declarat cancelarul german, adăugând că viitorul buget al UE va arăta cu totul diferit față de cel discutat anterior, în februarie.

”Germania nu doar că vrea să arate solidaritate. Germania vrea să fie solidară”, a declarat Merkel, vizavi de relația celei mai mari economii din zona euro cu statele de la periferie, puternic afectate de răspândirea epidemiei.

Pe de altă parte, în ceea ce privește ideea vehiculată de sudul Europei, de emitere a unor ”coronabonduri”, Merkel a dat de înțeles că planul nu este oportun deoarece implementarea ar dura prea mult, scrie Politico.


”Principala concluzie a declarațiilor lui Merkel este faptul că acestea semnalează o deschidere la emiterea de instrumente de natura datoriei suplimentare”, a comentat Lucas Guttenberg, analist politic la centrul Jacques Delors din Berlin.

”Desigur, declarația ei lasă deschisă întrebarea dacă Comisia Europeană ar trebui să transmită banii statelor membre sub formă de împrumuturi sau subvenții”, a adăugat Guttenberg.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: