vineri

19 aprilie, 2024

24 octombrie, 2016

vestager
Comisarul Margrethe Vestager

Bruxelles-ul este aproape de finalizarea unei înțelegeri cu Gazprom pentru a închide o investigație care durează de 5 ani legată de suspiciunea că, abuzând de poziția dominantă, compania rusă vinde gaze la prețuri crescute pe anumite piețe europene.

Potrivit Financial Times, forma acordulului are toate șansele să stârnească furie în anumite capitale europene din cauză că Gazpom va fi scutită de amenzi.

Atitudinea Comisiei Europene față de Gazprom pare în contradicție cu recentele declarații ale unor importanți lideri UE (Germania, Franța, Marea Britanie) care, nemulțumiți de implicarea Rusiei în Ucraina și Siria, solicitau intransigență în relația cu Moscova.


Margrethe Vestager, Comisarul european pe competiție, și Alexander Medvedev, adjunct al Gazprom, se vor întâlni la sfârșitul acestei săptămâni fiind foarte posibil să definitiveze această înțelegere, a declarat FT o sursă apropiată acestui dosar.

Potrivit surselor FT, în schimbul angajamentului ferm că își va modifica practicile comerciale, compania Gazprom, controlată de statul rus, va fi scutită de orice amendă pentru practici abuzive.

Modificarea practicilor comerciale vizează prețurile de vânzare a gazelor naturale și petrolului. În formă actuală, înțelegerea lasă Comisiei libertatea de analiza termenii viitoarelor contracte și de a decide dacă acestea trec ”testul pieței”. În caz contrar, Comisia va aplica amendă Gazprom.

Înțelegerea oferită companiei rusești oferă și clienților acesteia și posibilitatea apelării la arbitraj dacă consideră exagerate tarifele care li se impun.


Dosarul Gazprom este de maximă importanță pentru anumite state europene ex-comuniste, care sperau ca instituția europeană de Concurență să le apere în fața abuzurilor din cauză că sunt dependente de energia furnizată din Rusia.

Polonia și Lituania în mod special consideră că Rusia utilizează gazul ca instrument politic. Cele două state au criticat frecvent Bruxelles-ul că nu ia poziție în fața abuzurilor Gazprom.

Polonia, care geografic este mult mai aproape de Rusia decât Germania, nu înțelege de ce trebuie să plătească mai mult pe gazul rusesc decât plătesc germanii.

”Dacă întradevăr nu va fi dictată nicio amendă, atunci va fi un semnal politic foarte prost. Ne așteptam la acest deznodământ, dar nu înțelegem de ce, chiar dacă acceptă în sfârșit să își schimbe practicile, Gazprom nu este obligată să plătească pentru încălcarea legii…”, a declarat FT unul dintre ambasadorii la UE.

Lansată în 2011, investigația UE s-a axat pe 3 direcții: prevederile contractuale care împiedică vânzarea trans-frontalieră a gazelor, tarifele exagerate practicate de Gazprom în relația cu Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia și Polonia și condiționarea investițiilor în infrastructura de transport de furnizarea de gaz natural.

De la lansarea investigației, atât UE cât și Gazprom au încercat să prezinte lucrurile ca fiind strict de natură tehnică, nu politică.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: