Analiza finanțelor românești, făcută de FMI: O cheie de citire

România și-a întărit considerabil poziția fiscală în perioada crizei economice, fiind a doua țară din UE, după Irlanda, ca ajustare a deficitului fiscal ciclic, situată peste șapte procente. Pentru referință, Irlanda a suferit o ajustare de peste 12%, dar nu din motive legate de economia reală sau de derapaje în politica socială, ci pentru a putea asana sistemul bancar.

Datoria publică a crescut cu peste zece procente din PIB din anul 2009 încoace, adică sub ritmul mediu de creștere al PIB și pe locul 12 între țările UE, poziționare relativ favorabilă. Luarea din timp a măsurilor de protejare în fața crizei a fost un atu important și una dintre puținele ocazii în care România s-a plasat în avangarda Europei.

Totuși, dacă statistica ar fi plecat din 2008, ritmul de creștere al datoriei ne-ar trimite pe locul 5, lângă Marea Britanie. Specialiștii FMI atrag atenția că, în pofida îmbunătățirii condițiilor de acces la bani pentru obligațiile asumate în contul datoriei publice și a nivelului relativ redus al acesteia după standardele europene, nevoia de finanțare rămâne destul de ridicată, și anume 11% din PIB.

Ar mai fi de semnalat aprecierea pozitivă a FMI la adresa faptului că cea mai mare parte a acestei finanțări se îndreaptă spre ”rostogolirea” datoriilor deja contractate ( prin care se împrumută sume noi pentru a achita obligațiile mai vechi ajunse la scadență), adică se plafonează creșterea stocului de datorie.

De reținut că trei țări UE au ales să-și reducă datoria publică de la începutul crizei ( Danemarca, Ungaria și Suedia) iar vecina noastră Bulgaria a înregistrat cea mai mică creștere a acestei datorii.

Tot cu o conotație favorabilă, a fost apreciat obiectivul ambițios fixat de țara noastră pe termen mediu de a coborî deficitul fiscal ciclic până la -0,7% până în 2014, situat sub ceea ce preconizează țările nou intrate în UE care au un regim de țintire a inflației. În prezent, nivelul acestui deficit este 1,7%, adică stăm mai bine decât cea mai mare parte a statelor europene.

De reținut că, potrivit analizei FMI, România este una dintre țările UE care nu mai necesită a refacere a planului de ajustare a deficitelor fiscale, urmând să iasă din procedura de deficit excesiv la finele acestui an. În 2012, cel puțin 11 țări nu se vor încadra în plafonul de 3% impus prin criteriile de la Maastricht și vor trebui să intre pe o traiectorie și mai abruptă de ajustare fiscală în următorii doi ani.

Implementarea unor mecanisme automate de corecție bugetară, de inspirație germană și elvețiană, inclusiv prin predefinirea pe cale legală a unor creșteri de taxe și/sau reduceri de cheltuieli este sugerată de FMI, pentru a exista o regulă menită să evite procedurile parlamentare greoaie, precum și tentațiile populiste ce pot dezechilibra din nou bugetul.

În acest sens, aplicarea întocmai a Legii responsabilității fiscale, adoptate în martie 2010, ar fi esențială, potrivit raportului FMI. Un principiu important este limitarea creșterii cheltuielilor la nivelul creșterii PIB (de unde nu e să nu se poată da, principiu evident în teorie, dar eludat de multe ori în practică). De asemeni, aplicarea regulii că recificările sunt limitate la un număr de două pe an și nu se pot face înainte de luna iulie sau cu șase luni înainte de alegeri ( în 2012, asta ar fi însemnat că nu se fac rectificări bugetare).

Ca să nu mai amintim despre interdicția de a majora cheltuielile totale sau cele cu bugetarii, precum și cele cu protecția socială cu 180 de zile înaninte de alegeri. În traducere, asta ar fi iarăși de bun-simț, adică se pot muta banii de la un domeniu la altul, cu anumite restricții, dar să nu se poată da bani în plus, adică să nu se angajeze cheltuieli ce nu au o sursă de finanțare.

Calculele FMI, bazate pe o rată nominală de dobândă de 6,3%, un deflator de 4,5% și o creștere a PIB de 3,5%, datoria publică ar urma să se stabilizeze la 34% din PIB. La un cost cu dobânzile de 1,7% din PIB, asta ar implica , pe cale de consecință, un deficit de 2,5% din PIB, nivel mult mai puțin ambițios decât cel de 1% deficit implicat de obiectivul pe termen mediu.

Este adevăratul scenariul avut în vedere de FMI pentru România, care apare drept mult mai probabil decât scenariile de avarie care duc la reduceri de creștere economică și la devalorizări semnificative ale monedei naționale. Acestea nu sunt excluse, dar, la fel de bine se putea face și un scenariu de creștere fulminantă cu 6-7% pe an a PIB, la fel de posibil, dar la fel de dezechilibrat.

Ceea ce trebuie reținut ar fi altceva, și a anume atenționarea în privința fezabilității unor strategii altminteri foarte bune pe hârtie și a măsurilor care trebuie luate preventiv pentru crearea de spațiu fiscal. Adică bani veniți la buget și puși deoparte pentru a compensa deteriorarea în structură și pe termen lung a finanțelor publice din motive obiective, de pildă îmbătrânirea populației.