24 noiembrie, 2023

Analiștii estimează pentru finalul anului viitor o rată a inflației de peste 6%, principalul risc fiind reprezentat de politica fiscală, se arată în sondajul Asociației CFA România pentru luna noimebrie.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA a crescut în luna octombrie cu 5,6 puncte, până la 53 puncte. Această creștere este pusă pe creșterile anticipate a cheltuielilor publice și reluarea creșterii economice în 2024, explică Adrian Codîrlașu, vicepreședintele Asociației CFA România: „Anticipatiile de reluare a creșterii economice în 2024 pe fondul majorărilor de cheltuieli publice probabil au condus la sporirea încrederii în economie. De asemenea, procesul dezinflationist va continua, însă într-un ritm mult mai lent, rată inflației fiind anticipată să rămână peste 6% la finalul anului viitor, principalul risc asupra procesului dezinflationist rămânând politică fiscală”.

Depreciere lentă a leului

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2024) a scăzut față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 6,28%.


În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 76% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0097 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0541 lei pentru un euro.

Prognoza pentru principalii indicatori macroeconomici:

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 47% dintre participanți anticipează o scădere a acestora în timp ce tot 47% dintre participanți anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 58% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 29% că sunt corect evaluate.

  • Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipațiilor este de 5,6% din PIB.
  • Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creștere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,0%.
  • Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:


• Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piață muncii;

• Anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piață muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: