14 decembrie, 2021

Potrivit sondajului Fed din New York, din noiembrie, americanii consideră că creşterile de preţuri vor fi mai mari decât cele ale salariilor, scrie News.ro.

Preţurile alimentelor şi ale altor bunuri cresc în cel mai rapid ritm din 1982, potrivit datelor publicate de Departamentul American al Muncii săptămâna trecută, provocând dificultăţi politice pentru administraţia preşedintelui Joe Biden.

Inflaţia mai mare, cauzată parţial de întreruperile lanţului de aprovizionare legate de pandemie şi de schimbările cererii, erodează, de asemenea, câştigurile salariale, iar unii consumatori americani se aşteaptă ca această situaţie să se agraveze pe termen scurt.


În timp ce aşteptările privind inflaţia pe termen scurt au crescut, aşteptările privind câştigurile pentru anul următor s-au redus în noiembrie.

Sondajul lunar al aşteptărilor consumatorilor se bazează pe intervievarea a circa 1.300 de gospodării din New York.

Consumatorii new-yorkezi au spus că se aşteaptă ca inflaţia să atingă o medie de 6,0% într-un an, în creştere faţă de aşteptarea de 5,7% în octombrie.

Aşteptările pentru creşterea câştigurilor în anul următor au scăzut la 2,8% în noiembrie, de la 3,0% în luna precedentă. Acest lucru ar lăsa inflaţia să să fie cu 3,2% mai mare decât câştigurile într-un an, cel mai mare decalaj  înregistrat de la lansarea sondajului, în 2013.


Cu toate acestea, aşteptările medii pentru ceea ce ar putea fi inflaţia în trei ani au scăzut la 4,0% de la 4,2%, prima scădere din iunie şi doar a doua scădere din octombrie 2020.

Şi incertitudinea cu privire la cum ar putea arăta inflaţia viitoare a crescut la noi maxime în sondajul realizat de Fed din New York.

Inflaţia este acum principala preocupare economică exprimată de consumatorii americani, potrivit celui mai recent sondaj Consumer Sentiment Index, al Universităţii din Michigan.

”Când a fost întrebat direct dacă inflaţia sau şomajul sunt cea mai serioasă problemă cu care se confruntă naţiunea, 76% au ales inflaţia, în timp ce doar 21% au ales şomajul”, a declarat vineri Richard Curtin, directorul sondajului.

Oficialii Fed, motivaţi de inflaţia constant ridicată şi de şomajul mai mic decât se aşteptau, vor anunţa probabil, după întâlnirea lor politică din această săptămână, că intenţionează să oprească programul de cumpărare de obligaţiuni mai rapid decât intenţionau, pentru a deschide calea creşterii dobânzilor.

Unii membri ai Fed sunt îngrijoraţi că ratele scăzute ale dobânzilor ar putea alimenta creşteri mai puternice ale burselor, ale valorilor imobiliare şi ale altor preţuri ale activelor.

Sondajul a arătat că aşteptările privind creşterea viitoare a preţurilor locuinţelor au scăzut uşor luna trecută, dar consumatorii se aşteaptă în continuare la o creştere mai robustă decât o făceau înainte de pandemia de coronavirus.

Consumatorii au spus că se aşteaptă ca preţurile locuinţelor să crească cu o medie anuală de 5%, în scădere de la 5,6% în octombrie, dar cu mult peste ritmul de 3,1% aşteptat în februarie 2020.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: