joi

25 aprilie, 2024

23 decembrie, 2019

USR a trimis Guvernului PNL peste 60 de amendamente la legea bugetului de stat pentru 2020, care vizează tăierea fondurilor pentru academiile de știință, suplimentarea investițiilor în educație și infrastructură, dar și creșterea transparenței instituționale și digitalizare.

„Prin amendamentele trimise Guvernului Orban, USR cere tăierea fondurilor pentru academiile de politruci și sinecuriști. Sumele acordate Academiei de Științe ale Securității Naționale și Academiei Oamenilor de Știință din România nu se justifică, în opinia USR. Reputația sistemului de învățământ și cercetare de stat a suferit enorm din cauza scandalurilor legate de plagiate, falși doctori sau falși profesori. Cele două academii sunt o risipă de fonduri și nu contribuie în niciun fel la îmbunătățirea sistemului de învățământ și cercetare de stat”, precizează USR, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Cele mai multe amendamente depuse de USR vizează suplimentarea fondurilor pentru investiții în infrastructură. Printre acestea se numără: suplimentarea cu 160 de milioane lei a fondurilor pentru întreținerea infrastructurii rutiere; plata avansului pentru drumul de legătură autostrada A1 Arad-Timișoara-DN 69; fonduri pentru realizarea podului peste râul Arieș, județul Cluj; efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru extinderea Aeroportului Iași; suplimentarea fondurilor pentru autostrada București-Brașov; fonduri pentru reabilitarea pasajului de pe DN6 peste Centura București; fonduri pentru varianta de ocolire a Sighișoarei.


De asemenea, USR a depus mai multe amendamente pentru îmbunătățirea condițiilor din sistemul de educație, de la reabilitarea școlilor la angajarea de profesori logopezi și consilieri pentru elevi: fonduri pentru expertizarea seismică a clădirilor în care se află școli; fonduri pentru dotarea a 400 de școli de stat cu grupuri sanitare; extinderea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi; dublarea sumei alocate pentru a asigura un psiholog/consilier școlar la 400 de elevi, în loc de 800; dublarea sumei alocate pentru lucrări de renovări la cele peste 2.000 de școli în stare precară, fără laboratoare de științe şi săli de sport; finanțarea a 200 de posturi pentru profesori consilieri pentru sprijinirea elevilor în alegerea carierei; fonduri pentru 100 de posturi de profesori logopezi; majorarea bugetului pentru fondul de dezvoltare instituțională (FDI), se arată în comunicat.

Totodată, unul dintre amendamentele depuse de USR introduce în legea bugetului pentru anul viitor obligația Ministerului Finanțelor Publice de a publica pe site toate comunicările din partea ordonatorilor principali de credite, precum virările, redistribuirile și modificările de credite. „Amendamentul USR aduce un plus de transparență în modul de gestionare a bugetului statului în condițiile în care pe parcursul anului apar multe modificări la proiectul adoptat de Parlament”, potrivit sursei citate.

Un alt amendament al USR vizează fonduri pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru a interconecta sistemele informatice ale instituțiilor de stat. România se află pe ultimul loc din UE în ceea ce privește serviciile publice digitale, precizează sursa citată. Realizarea acestui studiu de fezabilitate a fost prevăzută în Strategia Națională Agenda Digitală România, dar nu a fost niciodată bugetată, explică USR.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: