11 decembrie, 2015

Cumintenia-Pamantului-lui-BrancusiComisiile de cultură ale Parlamentului au dat vineri aviz favorabil proiectului de buget pe 2016 al Ministerului Culturii.

Singurul amendament adoptat se referă la suplimentarea bugetului instituției cu suma de 5 milioane de lei, pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului”, scoasă la licitație de proprietari.

Membrii comisiilor de cultură au prezentat amendamentul drept ”un semnal că Parlamentul își dorește ca statul român să achiziționeze această operă de artă”.


Decizia comisiei de a aloca 1,1 milioane de euro pentru cumpărarea statuii are însă toate șansele să nu își atingă scopul. Încadrată la categoria „Tezaur“, expusă în prezent la Muzeul Palatului Cotroceni, sculptura este cotată de către moştenitorii lui Brâncuşi la aproximativ 20 de milioane de euro.

Statul român a oferit inițial moștenitorilor 2 milioane de euro, oferta fiind respinsă, lucrarea urmând probabil să fie scoasă la licitaţie de casa Christie’s.

Lucrările lui Constantin Brâncuși au fost adjudecate la licitații internaționale la sume ce depășesc 10 milioane de euro, cea mai scumpă achiziție fiind consemnată în 2009, la Paris, unde un colecţionar a plătit 29 de milioane de euro pentru „Madame L.R.“, realizată între anii 1914-1917.

Potrivit proiectului legii Bugetului de stat, Ministerului Culturii i-a fost alocată pentru anul 2016 suma totală de 773.261.000 de lei (171,8 milioane euro). Bugetul a fost adoptat cu unanimitate de voturi.


Toate comisiile au lucrat vineri la analiza proiectului de buget adoptat miercuri de guvern, majoritatea capitolelor fiind adoptate fără modificări.

Cu un amendament, referitor la suplimentarea bugetului cu suma necesară unui autoturism (aproximativ 23.000 de euro), a fost aprobat și bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

Bugetul MAI a fost suplimentat de comisii cu 55 milioane lei (1aproximativ 11, 5 milioane euro), suma urmând să fie folosită la modernizarea posturilor de poliție și a spațiilor de detenție ale ministerului.

Tot cu amendamente au fost aprobate și bugetele Ministerului Transporturilor și Ministerului Justiției.

Până la prânz fuseseră aprobate, fără amendamente, bugetele Ministerului Agriculturii, Ministerului Energiei, Ministerului pentru Consultare Publică, Ministerului Mediului, Ministerului Muncii, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Economiei, Ministerului de Externe, Ministerului Sănătății, Ministerului Comunicațiilor, SIE, SRI, CNA, SGG, TVR, Radioului public, Agerpres, ICR, Consiliului Economic și Social, Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, Consiliului Concurenței, ÎCCJ, ANSVSA, CNSC și Asigurărilor Sociale.

La parlament au fost depuse, până joi seara, 164 de amendamente la buget, cele mai multe, 75, cu impact asupra bugetului Ministerului Dezvoltării.

După dezbaterea din comisii, toate bugetele și toate amendamentele, inclusiv cele respinse, se depun spre analiză la comisiile reunite de Buget.

După finalizarea procedurilor, votul final asupra bugetului 2016  este programat săptămâna viitoare, miercuri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: