13 octombrie, 2022

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a selectat oferta Alro, cel mai mare producător de aluminiu din România, pentru construcția unei centrale electrice pe gaz la Ișalnița, se arată într-un comunicat al Alro remis, joi, Bursei de Valori București.

Alro a fost desemnată „investitorul selectat” în urma unei licitații publice organizate de CEO.

„Acest parteneriat va oferi Alro oportunitatea de a-și diversifica modelul de afaceri, deoarece securitatea aprovizionării cu energie electrică reprezintă o necesitate pentru industria aluminiului și va sprijini planurile de dezvoltare pe termen lung ale Grupului într-un mediu de afaceri plin de provocări”, a declarat Marian Năstase, presedintele Consiliului de Administratie al Alro.

(Citiți și: CE Oltenia și OMV Petrom investesc 400 mil. euro în parcuri fotovoltaice)


În conformitate cu anunţul de licitaţie, CEO şi Alro vor negocia înfiinţarea unei societăţi cu capital mixt care va construi o centrală electrică pe gaze naturale de 850 MW. Aceasta va înlocui două instalaţii vechi pe cărbune de 315 MW fiecare.

Deşi este un efort foarte complex, suntem încrezători că va fi un proiect de succes având un partener puternic, CEO, care înţelege noile realităţi ale pieţei energetice şi demonstrează că ştie să se adapteze la acestea”, adaugă Marian Năstase.

Două centrale pe gaz și parcuri fotovoltaice

Proiectul de construcție a centralei de la Ișalnița face parte din procesul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, care a fost aprobat în această primăvară de către Comisia Europeană.

Planul de restructurare a CE Oltenia este bazat pe doi piloni principali: construirea de noi capacităţi bazate pe energie solară şi gaze şi reducerea capacităţilor existente pe bază de lignit.


Costurile totale de restructurare se ridică la 3,94 de miliarde de euro. Din această sumă, aproximativ 2,7 miliarde de euro sunt fonduri de la stat care includ şi un grant de aproximativ  896 de milioane de euro din Fondul de Modernizare, destinat noilor investiţii.

Contribuţia proprie a CE Oltenia va fi de 1,27 miliarde de euro, având ca sursă veniturile din vânzările de energie electrică şi parteneriatele şi creditele atrase de CE Oltenia.

Planul societății CE Oltenia de închidere a capacității energetice prevede o reducere a capacității instalate bazate pe lignit cu 1.605 MW (45 % din capacitatea bazată pe lignit până la sfârșitul anului 2025).

Centrala va fi operațională din 2026

Potrivit calendarului asumat, cele două centrale, de la Ișalnița, respectiv Turceni, cu o capacitate instalată de 1325 MW, vor fi operaționale la mijlocul anului 2026.

Calendarul estimativ prevede că cele opt parcuri fotovoltaice vor fi operaționale în 2024, iar cele două blocuri pe gaze de la mijlocul anului 2026.

Valoarea totală a celor două proiecte este de peste 841 de milioane de euro, din care 50% va veni de la Fondul de Modernizare.

În ceea ce privește cele 8 parcuri solare, calendarul asumat prevedere intrarea în funcțiune în 2024.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: