Alocația pentru copii – soluția fiscală corectă: creșterea deducerilor

O temă importantă din perspectiva egalităţii cetăţenilor indiferent de vârstă, sex etc., prevăzută de Constituţie, ar fi armonizarea deducerilor practicate la impozitul pe venit.

Rămâne de neînțeles de ce, în prezent, deducerile sunt mari pentru pensionari, reduse pentru salariaţi şi cele mai mici pentru copiii aflaţi în întreţinere.

Astfel, am ajuns să avem patru deduceri (1.000 lei pentru pensionari, 740 lei pentru contribuția la sănătate din pensie, 250 lei regresiv la venitul impozabil pentru salariați și 100 lei la persoanele aflate în întreținerea acestora – a se citi, în general, copii).

Or, referința pentru deducere ar trebui să o constituie persoana, care nu trebuie discriminată pe diverse criterii, și nu tipul de venit.

Nu există logică în avantajele fiscale net diferite între pensionari și copii, mai ales că există sute de mii de pensionari salariați și/sau cu venituri din alte surse.

Deducerile insignifiante pentru copiii salariaților descurajează natalitatea și duc, implicit, la deteriorarea raportului între cei care contribuie la sistemul de asigurări sociale și cei care beneficiază de pe urma lui.

Nivelul maxim al efectului deducerilor de care beneficiază un salariat cu un copil aflat în întreținere este de 16 lei. Adică suma provenită din cei maxim 100 de lei pentru persoană aflată în întreținere la care se aplică apoi cota unică de impozitare. În treacăt fie spus, reducerea cotei de impozit pe venit a redus considerabil efectul deducerilor aplicate, în raport cu fosta cotă maximă de impozitare.

Din 2005, anul trecerii la impozitarea cu 16% a veniturilor și până acum, nici o guvernare nu a găsit de cuviință să indexeze deducerea personală stablită atunci la 250 lei pentru titularul drepturilor salariale și nici pe cea suplimentară de 100 de lei pentru o persoană aflată în întreținere. Or, de atunci, inflația a fost de circa 63% iar deducerea ar fi trebuit să ajungă la 408 lei.

În plus, guvernul Tăriceanu s-a gândit să introducă o deducere regresivă la sumele peste 1.000 lei, astfel încât de la un venit salarial impozabil de 3.000 de lei să avem o cotă pură de 16% fără nici un fel de deducere, inclusiv pentru persoanele aflate în întreținere, pe motiv că la atâta bănet nu mai e nevoie de diferențierea celor care obțin venituri doar pentru ei și cei care au, eventual, doi-trei copii.

După care, recent, a venit măsura dublării alocațiilor pentru copii, de la 42 de lei (pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani si 18 ani, dar și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și care urmează cursurile învațământului liceal sau professional, până la terminarea acestora) la 84 de lei. Respectiv cuantumul stabilit anterior pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap. Dacă aici nu s-a mai dublat nimic, înseamnă că toți copii au fost asimilați cu cei cu handicap.

Recapitulând, un salariat va avea, așadar la dispoziție de la 1 iunie 100 de lei (84 de lei alocația plus maxim 16 lei efectul deducerii regresive) pentru a crește un copil. Desigur, există și prevederi de 75 lei sau 82 de lei în cazul familiilor cu venituri mici (102 lei sau 107 lei în cazul familiilor monoparentale) dar creșterea continuă a salariului minim pe economie, de la 975 lei în prezent la 1.050 lei în a doua parte a anului și 1.200 lei anul viitor riscă să scoată o bună parte din acestea de pe lista beneficiarilor.

Ce-ar fi dacă, în mod ceva mai inteligent, s-ar renunța la deducerea regresivă și s-ar ridica deducerea din salariu pentru copii aflați în întreținere la nivelul indicatorului de referință pentru toate prestațiile sociale. În prezent situat la nivelul de 500 lei, la fel ca și la lansarea sa în anul 2008 (atunci s-a dorit ruperea legăturilor de prestații sociale cu salariul minim pe economie).

Eventual, dacă această deducere s-ar aplica și salariatului, astfel încât să-i rămână în mână 80 de lei și nu 40 de lei ca în prezent (o nouă dublare a ”alocației”, chiar pentru cei muncesc). Mai ales că s-ar păstra și simetria dintre efectul deducerilor pentru salariați și alocația pentru copii. Ba chiar, la o inflație de circa 25% din 2008 și până acum, ISR ar trebui adus de la 500 lei la valoarea de 625 lei. Ceea ce înseamnă că fiecare salariat ar beneficia, atât el cât și copilul, de un avantaj fiscal cifrat la exact 100 de lei.

Cum s-ar spune la nivel de principii, statul ar putea să găsească de cuviință să aprecieze munca cel puțin la fel de mult ca și mâna întinsă. Precum și să meargă pe ideea revoluționar capitalistă de a nu lua în loc să dea. Venind cu un modest dar edificator indiciu că are grijă de copii în principiu dar mai ales de cei ai angajaților fiscalizați, care se încumetă să crească pe banii lor generația viitoare.